Oamenii vorbesc tot mai mult de sfârşitul lumii, dar uită de câte ori s-au năruit lumile în ei. De câte ori au murit şi şi-au murit. Trec pe lângă oameni morţi în fiecare zi. Oameni cărora le-au murit gândurile, speranţele, visele. Oameni cărora le-a murit sufletul. În fiecare dintre noi un mayaş a ghicit apocalipsa. Ne purtăm în inimi mormintele şi le acoperim cu zâmbete. Să nu vadă cineva cât pământ este adunat sub pleoapele noastre şi câtă disperare. Cum spuneam, oamenii vorbesc despre sfârşitul lumii. Eu vorbesc despre lumi în care uităm să ne mai fim unii altora, să ne oprim din mers pentru a întinde o mână cuiva, să nu mai alergăm într-una după bani cu care nu învăţăm să vindecăm răni. Eu vorbesc despre cât de multe apocalipse am lăsat în inimile părinţilor noştri când i-am uitat pe la casele lor bătrâneşti. Sau în inimile copiilor noştri când am alergat după ţările binecuvântate unde aleargă câinii cu covrigi în coadă şi plouă cu miere. Şi toate pentru ce? Ca să ridicăm morminte şi mai mari în noi şi în cei pe care îi iubim. Apocalipsa şi sfârşitul lumii este în fiecare zi când uităm să fim oameni şi să ne bucurăm de viaţa asta aşa cum este ea...bună, rea, uşoară, grea! Nu contează câţi munţi urcăm în noi şi câte văi coborâm ci contează cum o facem! La răsărit se ridică zâmbete de copii pe un soare mare! În brad sunt aninate amintiri, chipuri dragi în fiecare glob şi un foşnet de zâmbet sub fiecare ramură de brad. În bucătărie, mama şi bunica frământă aluatul, iar din cuptor se împrăştie miresme de viaţă şi de senin. Prin noi, cândva trăiau copiii. Scoateţi-vă haina de om mare preţ de câtva timp şi resuscitaţi timpul. Trăiţi-l la maxim şi bucuraţi-vă! Daţi aşadar pământul din voi la o parte şi trăiţi! S-ar putea să rămâneţi uimiţi de viaţa de dincolo de voi!
Sărbători Fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu