eşti casa mea
între pereţii sufletului tău îmi construiesc căminul
nu am nevoie de ferestre care să nu se deschidă ţie
nici de uşi care se închid rupându-ne dorurile
în căminul nostru va mocni mereu de noi,
iar focul se va juca peste tot aprins de un sărut
în timp ce noi ne vom topi încet unul altuia
fără să ne grăbim vieţii
eşti casa mea,
iar eu te locuiesc de când mă ştiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu