dincolo de apele acelea,
de munţii ăia tăioşi,
de prăpăstiile adânci şi reci,
cresc femei cu gândurile lungi
pe care le piaptănă în doruri cosiţe
un dor, alt dor, până cu răbdarea
trec marea în zbor, înot, imposibil
şi toate relele le adună sub suflet
apoi iubind, le frământă în pâine
caldă şi numai bună de pus pe masa
unde viaţa-şi joacă mâna,
iar ele o sărută cu duioşie
pentru toţi cei dragi, pentru ca toţi cei dragi
să fie bine şi fericiţi,
iar zâmbetul să le crească într-o clipă
cât altora într-o viaţă
dincolo de toate este o femeie
o femeie care iubeşte,
dar noi, uneori o uităm
ne amintim doar când ne doare de ea
sub coasta stângă
şi...tresărim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu