cel nerostit vreodată

seara aceea de toamnă începuse ca oricare alta
presăra gânduri amare peste toată inima mea
când, fără să anunţe ceva anume
luna s-a dat deoparte, gândurile la fel, iar inima,
inima de atunci nu mai ştie să bată normal
e plină de tine...
ritmuri pe care nu am ştiut că le pot simţi vreodată
cred...
sincer
că niciodată nu va mai fi a mea. nici eu mie,
iar luna răsare atât de frumos de atunci
fără să anunţe ceva anume
departe, fluturi zboară în roiuri albastre,
iar eu picur încet,
încet,
roşiatic fără sfârşit, un râu de emoţii pentru tine
cel nerostit vreodată!