Priveşte, plânge toamna (poezie repostată)

(Sursa foto: internet)

Priveşte, plânge toamna peste noi iubite
Cu lacrimi ruginii dansate de-arlechini,
Cu praf de stele prelins din stalactite,
Iar peste toate tace un cer cu ochi bătrâni!

Priveşte, noaptea noastră e ca o toamnă goală
Tu pui o stea de sânge, eu mai adaug două,
Iar viaţa joacă zaruri şi şah pe cer de rouă
Şi ne declară "pat" în ani cu ochi de ceară!

Priveşte, plânge toamna peste noi iubite
Noi ne călcăm pe urme, dar doar în sens opus
În urma noastră doar frunze răscolite,
Iar peste toate-un cer cărunt cu suflet plâns!

Gânduri:

Timpul ne păşeşte în suflet,
iar noi ticăim în noi ca şi marea
într-o cochilie!

Oare cât de cărunt e un suflet ce se prelinge
în noi ca şi într-o clepsidră cu gratii?

de departe şi ştii...

nu-mi eşti aici,
peste mine nu se lasă mâna ta ca o mângâiere,
câte gânduri mă frământă şi cum poate tăia dorul
ascuţit şi adânc
chipul meu, braţele mele, trupul meu plânge
câte emoţii cu tine închid între pleoape şi le respir
în timp ce peste ele coboară dorul şi privirea ta
de departe,

de departe şi ştii
cum să mă iubeşti ca pielea mea să nu-ţi uite fiorul,
iar inima să tresalte nebună de dragul tău
alergând între noi o bătaie cu tine şi mine înlănţuindu-ne

de departe,
de departe şi ştii
că alt suflet nu mă va acorda vreodată aşa
cum sufletul tău m-a aşezat cuminte pe partitura vieţii
cântându-mă notă cu notă aşa cum nimeni nu ştie!

 (Sursa foto: internet)

Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...

Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...Vreau să fie linişte! În mine picură constant cu oameni, cu amărăciuni, că dragoste, cu tine. Ecouri şi neputinţe uneori. Paşi. Zgomot cu viaţă. prea multă viaţă! Prea multă fugă! Aş vrea doar să mă aşez pe piatra aia de acolo...sub copacul acela bătrân şi cărunt şi să stau. Să stau cu capul în braţele tale. Nu vreau să îmi spui nimic. Tăcerea ta îmi este suficientă. Tăcerea ta e plină de mine. De noi.Tăcerea ta este cea mai minunată declaraţie de iubire pentru că ştie cuprinde ceea ce în cuvinte nu mi-ai putea descrie niciodată. Vreau doar să îţi plimbi mâinile peste părul şi umerii mei şi să îmi zâmbeşti. E atâta linişte în zâmbetul tău. Reuşeşti atât de uşor să linişteşti furtunile din mine. Neliniştile. Valurile. Doar atingându-le. Vreau doar să mă priveşti. E atâta căldură în privirea ta dragul meu încât topeşti pe dată toate iernile şi gerurile din inima mea şi aduci primăvara. Aşezi mereu cuibul acela al nostru la locul lui, iar noi îl locuim. Viaţa mea nu va trăi niciodată fără tine în ea deoarece tu eşti rândunicul de la streaşina ei de când mă ştiu. Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...decât cum îmi vorbeşte liniştea ta!

Clipul zilei - Ea este singura, Robbie Williams

Eu am fost în locul ei, ea a fost în locul meu,
Noi am fost unul și același și am fost liberi
Și dacă există cineva care mă strigă, ea e singura
Dacă există cineva care mă strigă, ea e singura

Am fost tineri și ne-am înșelat,
Am fost bine tot timpul.
Dacă există cineva care mă strigă, ea e singura.

Atunci când ajungi acolo unde vrei să te duci,
Și știi lucrurile pe care vrei să le știi,
Zâmbești.

Atunci când spui ce vrei să spui,
Și știi modul în care vrei să te joci,
Vei fi sus și vei zbura.

(Ea este singura - Robbie Williams)

Dialog în doi - Ramona-Sandrina

(Sursa foto: internet)

 - Sunt atâţia ani de când vă ştiţi şi vă iubiţi la fel! Cum aţi reuşit?
- Ce spuneai? Câţi ani sunt?
- Mulţi!
- Pentru noi parcă totul a început ieri. Cred că aşa am reuşit! Ne iubim în fiecare clipă ca şi cum ar fi prima în care ne-am întâlnit şi ciocnit sufletele şi asta nu ni se pare extraordinar!
- Dar vă iubiţi de atâta timp!
- Nu! Ne iubim şi atât! Noi nu ne pierdem vremea numărând! Noi o ocupăm iubindu-ne! - Ramona-Sandrina

liniştea în cui

nimic nu se compară cu tine,
nimic nu îţi seamănă
te-am alcătuit, împrăştiat de mii de ori în gândul meu
nimic nu se compară cu tine,
doar tu ştii să te aduni
sub inima mea
cuib
şi să pui liniştea în cui

ai întomnat cu mine atât de curând...

 

bate vântul prin mine iubite,
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând încât
nu am avut vreme nici măcar să îmi acopăr inima
cu o speranţă sau un vis de care să mă agaţ
în lipsa ta de-o viaţă
m-ai înfierat în tăceri adânci ca nişte ghilotine
desufleţindu-mă de tot şi toate în care nu îmi vei fi
ai întomnat cu mine atât de curând încât
nu am avut vreme nici măcar să mă îngrop aşteptând
iernile grele ce îmi vor spulbera inima
ca şi cum, eu nu aş fi acolo,
ca şi cum ea nu ar fi în mine,
şi nu ştiu cum să o fac să nu mai bată cu tine deşi,
o tot aud cum se frânge os sub paşii tăcerii,
dar nu mai moare
nu mai moare
mă bântuie ca un lup ce sfâşie luna urlându-te!

bate vântul prin mine iubite,
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând

Cutiuţa cu citate...

(Sursa foto: internet)

"Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine. - Emil Cioran în Cartea amăgirilor"

Salvaţi Roşia Montană!

(Sursa foto: internet, Imaginile sunt din satul Geamăna, comuna Lupşa, Alba)

Toţi vorbesc de Gold Corporation, de Ponta, de Şova, de tunul cu aur, de tunul cu bani, dar tot mai puţini sunt cei care vorbesc de tunul dat vieţii şi calităţii ei în Roşia Montană! De gazele de şist care sunt la fel de periculoase, ba mai periculoase pentru viaţă. Ce să spun? Banii şi aurul au devenit atât de importanţi încât dacă ei nu sunt, viaţa nu mai contează. Haideţi să ne asfixiem ca să nu mai contăm nici măcar atât cât este cazul!

Sub falsa faţadă a lacurilor de decantare stau poveşti de groază. Uneori barajele cedează, iar ce rămâne în urma lor este numai moartea. Sub munţi de steril şi apele decantate zac în unele locuri...oameni şi case. Cimitire! Din ele se ridică turle de Biserici care parcă se roagă lui Dumnezeu să nu îi uităm şi să nu uităm că pentru viaţă trebuie să lupţi până în ultimul moment! Vorbim des de apocalipse, dar ele sunt deja printre noi. Demult! Ele nu vin. Ele se confruntă cu noi şi ne înving firea slabă umană!

Oamenii trăiesc printre oameni nu printre cianuri! Oamenii trăiesc pe pământ şi nu sub straturi groase de steril! Oamenii se îngroapă sub pământ, în locuri sfinte unde putem ajunge să le punem o floare a sufletului nostru...nu sub ape roşii de decantare în care nu ne putem scufunda nici măcar rugăciunile deoarece ele par că nu ajung niciodată unde trebuie!

Salvaţi Roşia Montană!

Până şi cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor

(Sursa foto: internet)

Până şi cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor. Important este să ştim să ne rugăm sub acelaşi clopot de suflet şi în aceeiaşi direcţie ţinând împreună, nestinsă, lumânarea iubirii noastre. Numai aşa, Dumnezeu poate să ne audă cu adevărat şi să ne împlinească sufletele şi iubirea! - Ramona-Sandrina

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg!

(Sursa foto: internet)

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg! Te îndrăgosteşti atât de repede! Suferi, plângi, disperi, zbori, râzi, cazi şi te înalţi. Nu am văzut om care să se amestece astfel în emoţii şi să le trăiască până la epuizare ca pe tine! Deşi îţi cunosc povestea marii tale iubiri, uneori am impresia clară că iubeşti doi bărbaţi, două suflete. Pe unul îl ştiu, dar pe celălalt nu am să îl pot ghici niciodată!

- Ai dreptate! Iubesc două suflete! Nu ai cum să îl ghiceşti. Cel de al doilea bărbat pe care îl iubesc este Scrisul! În el îmi învelesc sufletul când mă simt a nimănui. Ştii, până şi cuvintele sunt iubiri! Uneori, fac dragoste cu ele, dar niciodată fără bărbatul pe care îl iubesc! El e întotdeauna acolo...în mijlocul lor! - Dialog, Ramona-Sandrina

Ştiţi momentele acelea când...

(Sursa foto: internet)

Ştiţi momentele acelea când te simţi legat la ochi, la gură, la mâini, la...suflet şi îţi vine aşa să plângi, să te revolţi, să strigi cât te ţin plămânii? Ştiţi cum e să ai atâtea de spus şi să nu poţi decât să taci? Să taci şi să închizi uşi care îţi prind sufletul între ele ca într-o menghină şi să ştii că...nu ai cum să fie altfel că...aşa e viaţa? Uite aşa îţi vine să-ţi bagi picioarele în toate câteodată! La naiba!

Doamneeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!???!!!

 

"În aer pluteşte a viaţă!!!"

 

Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate nu aş fi învăţat gustul tristeţii! Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate inima mea nu ar plânge! Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate nu m-ar durea viaţa astfel! Dar, dacă nu te-aş fi cunoscut, nu aş fi ştiut ce înseamnă iubirea! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi cunoscut împlinirea! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi ştiut ce înseamnă să îmi bată inima aşa! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi cunoscut acest sentiment unic! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi ştiut cât de preţioasă devine viaţa în inima noastră printr-un om, printr-o iubire!!! - Ramona-Sandrina

Ieşi şi zâmbeşte, dragul meu... ^_^ ! "În aer pluteşte a viaţă!!!"

"Tomneşte" cu noi toamnă..

"Tomneşte" cu noi toamnă...în suflete frunzeşte a iubire, căldură şi emoţii...
O primă zi de toamnă minunată vă doresc! Soarele să vă sărute pe suflet a magie!

Cutiuţa cu citate...

(Sursa foto: Gabriel Petru Baetan)

" Bărbatul care nu vede în femeie decât un simplu accesoriu al plăcerii, o umbrelă sub care să se ascundă din când în când de furtună, nu este cu adevărat bărbat, ci cuier.- G Gabriel Petru Băeţan"

" Poţi iubi un om care nu te iubeşte însă nu vei putea niciodată să construieşti cu el amintiri trainice, diguri care să îţi protejeze sufletul la bătrâneţe.- G Gabriel Petru Băeţan"

Încă o zi departe de tine...

Încă o zi departe de tine. Mi-am petrecut toți ani aşteptându-te. Sperând. Privind în depărtare. Nici un orizont nu mi se părea prea mare, prea larg. Îl adunam mereu în mine, lângă inima mea, în inima mea. Adânc! Te respiram cu fiecare rugăciune. Ne respiram încet în şoapte, pe nume într-o lume ce odată ne-a fost interzisă. Te-am adunat clipă cu clipă în viaţa mea. Te-am adunat de peste tot şi am rescris destinul cu noi. Nu te-am lăsat niciodată să pleci, chiar dacă eu am plecat de câteva ori. Te-am luat în sângele şi visele mele cu mine. Te-am scos noaptea alături de mine ca să nu mor. Te-am aşezat alături şi am vorbit ca odinioară cu tine. Te-am privit şi m-am rugat să nu dispari niciodată. Ai fost gura mea de aer şi viaţă pe care o trăgeam în inima mea pentru a putea să merg înainte...fără tine. Şi mai sunt câteva zile departe de tine, dar nici una fără tine. Depărtarea noastră a fost mereu fizică. În suflet...noi doi ne-am fost mereu cuib unul altuia. Ne-am ţinut mereu de mână, ne-am privit, ne-am ridicat unul pe altul, ne-am zâmbit şi ne-am trimis răvaşe de iubire de la o inimă la alta. Dragul meu...te aştept ca inimile noastre să se amestece într-o bătaie şi să-şi amintească gustul acela rotund dintre doi oameni. Deplinătatea mea eşti tu și simt că mai avem puţin. Atât de puţin. Eşti departe...într-un loc ce nici nu pare pe acelaşi pământ din cauza neîntâlnirii noastre, dar totuşi, niciodată plecat din mine. Aici! Atât, atât de aici. Mi-am petrecut toți anii vieții mele așteptându-te, dar niciodată renunțând. Niciodată fără tine. Niciodată prea departe. Sufletul meu mereu a şoptit cu tine!Știu că într-o zi ai să-mi apari! Ai să-mi atingi sufletul! Am să te recunosc și ai să ne rămâi! Oriunde ești însă, eu te vreau bine și fericit! Nu mă cunoști încă dragostea mea, dar toate îți vorbesc despre mine. Într-o zi, mă vei găsi și vei ști că pe mine m-ai așteptat toată viața ta!

Cutiuta cu citate...

(Sursa foto: internet)

"O dată înmugurite, sentimentele exită întotdeauna în adâncul inimii. Adorm sau se trezesc iar, după capriciile întâmplărilor vieţii, dar rămân acolo, iar existenţa lor modifică negreşit sufletul. - Honnore De Bazalc"

niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste..

(Sursa foto: internet)

Mă puteţi jefui de toate. Inclusiv de orgoliul meu. De mine. Dar niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste. Când nu le voi mai putea scrie, am să le şoptesc! Când nu le voi putea şopti am să le suflu către cer să pâlpâie un curcubeu de iubire. Eu am să plec. Ele vor rămâne să dea mai departe ceea ce cândva a fost bogăţia mea: tu, dragostea pentru tine şi oamenii mei dragi! Atâta vreme cât am o inimă plină de tine şi un cufăr de cuvinte la îndemână cu care să construiesc nemurirea, nimeni nu va putea spune despre mine că sunt un om sărac! Acum...jefuiţi-mă încet şi de cuvinte! Împrăştiaţi-mi iubirea între cele patru zări şi mări ca şi cum eu nu aş mai fi printre voi! Când ele vor fi terminate, nu va mai rămâne pic de carne pe inima mea. Numai vise! Acelea, cum le veţi mai lua?!Mă puteţi jefui de toate. Inclusiv de orgoliul meu. De mine. Dar niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste. - Ramona-Sandrina

N-am sa va spun pe cine aștept, dar aștept....

(Sursa foto: internet)

”N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

N-am sa va spun pe cine aștept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o știți,
Încap într-un flaut, într-o vioara.”

Zaharia Stancu

Cutiuţa cu citate..

Oare lacrimile când plâng cum plâng? Aerul când are nevoie de aer...cum respiră? Sufletul meu fără tine...oare cum s-ar însufleţi?- Ramona-Sandrina

Gânduri frânturi...

Nu şiu cum să articulez cuvintele corect. Mereu mă opresc cu ele în faţa ta. Sunt timide. Speriate. Încurcate. Neputincioase. Copilăreşti.Nu ştiu cum să te privesc corect. Privirea mea te ocoleşte. Te îmbrăţişează. Te alungă. Te cheamă. Se poticneşte. Se împiedică în privirea ta. Se scufundă. Te-am luat în privirea mea însă pentru totdeauna. Îmi vei ajunge pentru eternitate, dar mi-e teamă să nu dureze eternitatea o eternitate fără tine!!!! Nu ştiu cum să respir corect! Nu ştiu cum să mai respir corect. Tot aerul meu eşti tu. Nu mai am aer. Nu mai am aer!!! Nu mai am... Aş vrea...să mă evapor, dar inima mea nu mă lasă. În ea locuieşti tu, iar ea vrea să bată până la infinit cu tine. Cine sunt eu să o opresc? Bate, inima mea...bate! Doamne???! Doamneee!!!

Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere...

(Sursa foto: internet)

Uneori, când viaţa pare frumos aranjată şi stabilită pe traseul său normal, apare un tren. Din direcţie opusă. Sau nu. Nici nu ştii defapt din ce direcţie apare. Apare însă atât de neaşteptat încât ai impresia că te-a împrăştiat în milioane de bucăţi. Nu mori. Eşti departe de acest sentiment. Te refaci. Te rescrii. Te regăseşti frumos. Aşa cum nu ai crezut că vei putea să o faci vreodată. Afli despre tine lucruri extraordinare care îţi sunt date numai atunci...o dată în viaţă a le afla despre omul care eşti şi vei fi de atunci înainte. Stai aşa, ca un copil mic să îţi şoptească viaţa despre tine prin acea întâmplare minunată ca şi cum ţi-ar citi dintr-o carte cu poveşti. Duci mâna la inimă şi nu te mai recunoşti. Dintr-o dată nu mai baţi a tine. Nu mai baţi cu tine. Nu mai baţi a nimic cunoscut şi totuşi în inima ta recunoşti pe cineva atât de familiar. Dar nu te sperie! Nu te sperie decât în măsura în care te gândeşti că acele bătăi vor înceta. Te vezi dintr-o dată asemeni unei încăperi cu multe, multe uşi şi stai pierdut. Nu sunt chei. Sunt doar uşi. Dincolo de uşa aceasta iubite eşti tu. Uşa mea nu are chei. Are doar un mâner. Atât ai nevoie să faci pentru a ajunge la mine. Să apeşi pe el. Dar nu. Nu vei apăsa. Ştiu. Stai acolo aşa...de deja destul de multă vreme să îţi cunosc răsuflarea peste umărul sufletului. Nu spui nimic. Doar stai. Te-aş întreba...cât mai ai de gând să stai aşa în prag, dar nu te întreb. Mi-e teamă. Teamă că ai să laşi şi pragul uşii gol de tine. Aşa că...hai să stăm o clipă aşa. Tu de o parte a uşii, eu de cealaltă. Nu va trebui să renunţi la crezurile tale. La lumea ta. La dorinţele tale. Nu mă vei atinge. Vei sta doar cu fruntea şi palmele apăsate pe uşă. Deoparte. Eu voi sta la fel de cealaltă. Apoi, după ce vom fi stat destul ca să ştim că ne poate trăsni de tot cu depărtarea şi dezrădăcinarea, poţi să pleci.Deja ai stat destul. Lasă-mă! Mi-am rupt de multe ori în viaţă visele, mâna, umărul, piciorul. O inimă, nu mai contează! Se va auzi doar o trosnitură. Ca de os frânt. Nu te speria însă. Aşa trosnesc sufletele se spune. Viaţa îmi spune că se va reface. Treptat. Totuşi, nu va mai putea aştepta trenuri. Gările vor fi închise şi sigilate. Altfel inima nu se mai reface. O vreme, preţ de o viaţă cică, va trebui să stea în carantină de tine. De mine. De noi. Va putea însă cunoaşte alţi oameni. Care nu o vor zdruncina. Alături de care nu va mai visa, nu va mai alerga după fluturi şi poveşti cu spiriduşi care intră în inimă şi o îmbolnăvesc. Viaţa o va ajuta astfel sigilând-o de toate să evite eforturile cu emoţii. Nu fac bine dacă vrem să nu sângerăm de moarte! Totuşi, pe vreme ca asta, nu ştiu cum să o numesc pentru că nu e comună...pe vreme de aşezat cuvintele şi speranţele alea fulgerătoare pe suflet, vom simţi din nou un junghi. Un junghi în locul acela de unde inima mereu va sângera a aşteptare. Şi ce putem face? Ieşim din nou afară din noi, în gara aceea pustie unde lupii mai urlă la lună a iubire, ne aşezăm pe o bancă şi stăm aşa, iar trenul...nu ne mai izbeşte. În afara aceluia, toate sunt doar nişte personale atât de încete încât nimic magic nu se mai poate întâmpla! Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere până în măduva sufletului... - Ramona-Sandrina

 

Monolog în doi - fragment

(Fotograf: Andreea Ionescu, Sesiune foto: Monolog în doi)

"- Iubita mea, de ce inima bate de două ori?
- Pentru ca între bătăile ei să încapă mai multă iubire...
- Iubita mea, de ce între cuvinte există spaţiu?
- Ca să îl umplem cu noi, Paul... - R&P, Monolog în doi"

Inimească...

Nu ştiu voi, dar eu am aşa dimineţi şi seri când mă întreb ce se mai aude cu inima. Cum mai bate. Ce mai bate nou. Ce se mai aud cu bătăile de altă dată. Inima îmi pare aşa uneori ca o muzică de fundal. Ca şi cum cineva ar dansa şi cânta în noi atâta timp cât suntem. Undeva departe bate o altă inimă. O auziţi? Nu? Înseamnă că sunteţi prea ocupat să nu o auziţi nici pe a voastră. Eu mă întreb de ce bate? De ce bate uneori regulat, alteori sacadat. De ce uneori parcă stă să plângă, iar alteori aleargă prin pieptul nostru ca o zănatecă. De ce se ghemuieşte în mine acum ca un copil cu dor de tine. Aş întreba-o:

- Hei! Cum mai e cu bătaia?
- Cu aia de dimineaţă? Cu celelalte toate? Cu cea de seară? Sau cea de noapte?
- Nu ştiu! Cu asta de acum!
- Nu e a mea!
- Cum nu e a ta? Ce inimă eşti tu? Trăieşti ilegal în mine!
- Sunt inima altcuiva!
- Dacă tu baţi cu altcineva...cu mine cine bate?
- Nu ştiu...

Da, cam aşa e cu inima câteodată. Treaba asta cu inima e ciudată. Eu beau cafea, ea o savurează. Deci, hai mai ia o gură şi spune-mi şi mie cum e.

- Ca o dimineaţă cu ochi adânci şi departe!
- Deci amară?!
- Nu...adâncă şi atât!
- Înţeleg! Ce inimă...
- Tăcută. Azi sunt tăcută. Voi bate destul de neregulat şi cu intermitenţe.
- E prima zi de toamnă...de aia!
- La mine toamna a venit demult! Când o plecare anume a tras uitarea peste mine şi m-am îngropat în frunze de dor. Ştii cât sunt de colorate?
- În inimeşte? Nu cunosc nuanţele inimeşti!
- Dar asta o simţi?

În piept, iar îmi bate cu tine. Iar îmi bate a emoţii şi culoare. A zâmbet. A aer curat. A două mâini care se ţin. A inimă crescută şi pe dreapta.

- O simt!
- Ce culoare are?
- A linişte!
- Vezi că nu sunt grele culorile inimeşti?
- Nu...Sunt grele doar când le simţi!

Inimile trăiesc în noi ca într-o casă. Şi bat. Bat mereu la fereastră. Prin ele vedem noi uneori atât de departe. Şi clar. Ele ne ajută să vedem viaţa aşa cum este ea. Nealterată. Frumoasă. Liberă. Ele tot bat mereu în geamul de la fereastra noastră în speranţa că se va deschide. Inimile bat a speranţă. Probabil că vor să zboare. Probabil că asta şi fac când nu mai bat. Nu ştiu. A mea acum e toamnă. Şi m-a învăţat inimească. Şi iarăşi pluteşte în aer miros sărat. - Ramona-Sandrina

Dialog în doi...

- Când te întâlneşti cu mine iubito să îţi laşi inima la intrare! A mea se teme de sunete noi!
- Nu pot! Inima mea nu e de pus în cui!
- Dar e un loc bun acolo unde te-am lăsat!
- Inima mea e o inimă nebună iubite! Iubeşte să zboare, să alerge, să plângă! Şi dacă ai bate-o în cuiul ăla şi-ar smulge aripile şi ar zbura chiar şi într-o bătaie! Nu înţelegi?
- Înţeleg perfect! De aceea a mea stă de cealaltă parte a bătăii... - Ramona-Sandrina

ce frunză...

Mă simt ca o frunză roasă prin găurile căreia intră fâşii de lumină cu tine. Din când în când. Pe la răsăritul gândului. Înainte să mi se facă sufletul prea greu. Aş vrea uneori să adorm. Să nu mai simt. Să mă trezesc ori cu tine, ori fără. Ce frunză! - Ramona-Sandrina

Adrian Bogdan Cosmin...

 

♥ Simply...The Best! My son...

mor fluturii Doamne ...

 

mor fluturii Doamne,
îi vezi cum mor?
cad din cer cu aripile întinse,
răstigniţi într-o tăcere,
iar eu, îmi aplec sufletul
şi îi culeg resemnată
săpând în mine un mormânt
cu fluturi, iar ei...
mor! Doamne cum mai mor!

Cutiuţa cu citate...

Peste mine, adie cu tine, adunându-te în suflet ca pe-o clepsidră, iar în inima mea picură către cer cu tine... - Ramona-Sandrina

Cutiuţa cu citate

(Sursa foto: internet)

"Am respirat adânc ... E miros de viaţă în aer!" - Oana Pellea

Gânduri frânturi...

Sunt un copac dezrădăcinat până la Dumnezeu! Nu pot decât să-mi las frunzele să mă dezbrace până la suflet. Un copac în sufletul gol care ţipă fără ţipăt şi peste care nici vântul nu mai adie! Sunt un copac în care nici iubiţii nu îşi mai scrijelesc numele până la sângerare. Nici oamenii nu i se mai aşează sub ramuri să povestească. M-a uitat până şi viaţa. E departe. În locul unde eu nu am să mai ajung nici măcar dacă mă voi mai naşte o dată! Rădăcinile mele sunt la tine. Nu ştiu ce trebuie să faci. Nu ştiu ce trebuie să fac. Îmi vreau doar pădurea braţelor tale şi cuibul privirii din care nu m-aş mai întoarce! - Ramona-Sandrina

Cutiuţa cu citate

Dacă m-ai duce acum la ureche şi la inimă, în mine ai auzi marea ca într-o scoică...Inima mea, mâinile mele, umerii mei, nu miros a alge, nu miros a sărat, nu miros a nisip...Miros a tine! - Ramona-Sandrina