La mulți ani, zeu al tuturor cuvintelor mele!!!

Anul trecut mă întrebase cineva de ce îl iubesc eu pe Nichita...

I-am răspuns:

"Nichita?...pe "egoistul" de Nichita?! nu il iubesc. il am sub piele, in coltul ochilor, in suflet...

Nichita este Magicianul de cuvinte
a luat cuvantul in suflet
i-a soptit,
iar cuvantul s-a supus

astfel, cuvantul a nascut
o alta lume,
o altfel de iubire - leoaica,
un alt timp,
un alt cuvant
cuvantul s-a reinventat

si

l-a nascut pe Nichita!
dar el nascuse deja cuvantul...
cuvantul este Nichita!!!

cand a murit,
egoist a lasat doar
intuneric in cuvinte,
iar pe noi atat de goi lor!"

Anul acesta vreau să-l iubesc din nou, pentru că e Marte crud şi frumos, verde, ploios şi înflorit. E luna în care cerul e doar al lui, iar el al nostru...

ai inventat cuvintele
sau nu...greşit!
ele s-au născut odată cu tine
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine
câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
demult dispărute şi renăscute
odată cu tine Nichita
da...ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
iar nouă poeţilor
ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
celor născuţi după tine
ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
au murit, au reânviat şi s-au reinventat
te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

(Ramona-Sandrina Ilie - ai inventat cuvintele )

La Mulţi Ani Nichita...ce bine că eşti şi plouă în luna lui marte...!!!



La mulți ani...Dumnezeul tuturor cuvintelor mele!!! MULȚUMESC!

Femei veritabile... (reeditat)

Şi totuşi, uneori nu contează că suntem femei care au grijă de familie, de fericirea şi liniştea ei. Uneori nu contează nici măcar că suntem.

Mereu vor exista modele de comparaţie cu care niciodată nu vom putea concura, iar asta, pentru că lumea a ajuns atât de superficială, încât tratează oamenii ca pe nişte obiecte de decor fără suflet, fără conştiinţă, fără suflet şi sensibilitate.

Totuşi, cel mai frumos este atunci când în viaţa noastră apare cineva pentru care noi suntem modelul sublim după care este comparată întreaga lume şi se mulţumeşte să ne ştie acolo alături: fericite, liniştite şi...femei simple care transformă casa obişnuită într-un cămin!

Îţi mulţumesc, iubitule, că pentru tine sunt o astfel de femeie! ♥ - Hanul Poveştilor

(Sursa: Sufletulcunumesimplu)

(7 mar. 2013)

În fiecare femeie există un vis... (reeditat)

În fiecare femeie există un vis care nu va muri niciodată şi mai multe care şi le-a îngropat de mai mult în sânge, în carne, în suflet. Femeile când devin mame sau soţii uită de visele lor, de speranţele lor, de năzuinţele lor. Nu pentru că se ignoră. Nu pentru că nu se respectă ci pentru că iubesc prea mult. Femeile nu se nasc niciodată pentru ele şi uneori se nasc de mai multe ori într-o viaţă!

Tuturor femeilor din lista mea de prieteni şi nu doar... Cu tot dragul!

( 31.05.2013 )

Dragostea nu dispare...

Dragostea nu dispare și nu părăsește niciodată sufletele ce au adăpostit-o! Rămâne acolo și...vindecă! - Ramona-Sandrina

Grupul de balet copii ai Școlii Elizabeth Pandichi Lux a ocupat Locul II și s-a calificat în Croația la ESDU România

 

 

 

 

 

  

 

 

Aşa cum ştiţi, pe data de 1-2 martie, a avut loc concursul internaţional ESDU DanceStar, unde a participat şi Augusta prin intermediul Şcolii de balet Elizabeth Pandichi Lux, obținând Locul II și Calificarea către Croația!!!

Pentru ea, acest concurs a fost o premieră şi totodată o reuşită. Una fericită. Dar, nu doar pentru ea ci şi pentru colegele şi prietenele ei alături de care face balet la orele de curs ale lui Bety. Unsprezece la număr cele din concurs, dar mai multe cele de la ore!

Nu cred că am apucat să vă povestesc despre asta şi îmi cer iertare. Emoţiile, răceala groaznică pe care o duc de câteva zile, oboseala şi o durere în suflet m-au ţinut departe de voi şi de taste o vreme. Şi am uitat. Am uitat să vă povestesc despre cum în fiecare luni şi vineri, fetiţa mea aleargă pur şi simplu către şcoala de dans să o întâlnească pe Zâna ei bună Bety, care prin vorbe, gesturi magice o învaţă să zboare, să facă paşi de dans şi o disciplinează frumos.

Am uitat să vă povestesc cu câtă emoţie se grăbeşte să ajungă la şcoală să le vadă pe fetiţe. Pe prietenele ei cum le numeşte ea. Toate nişte furmuseţi, nişte sufleţele graţioase, pline de tandreţe, de naturaleţe, de dăruire şi copilărie. Zâmbeşte larg şi îmi spune: "Mami, mi-am mai făcut o prietenă! Eu le iubesc pe toate pentru că sunt vesele şi se joacă cu mine!". Şi le iubeşte. Din tot sufletul. Iar eu mă bucur. Nimic nu face mai mult decât să ştii iubi sincer din adâncul inimii tale de copil. Lumea lor e frumoasă. Cea mai frumoasă, deoarece nu e murdărită de interese, de etichete, de specule, de mită, de egoism, misoginism, răzbunări. Copiii iubesc frumos şi curat! Sunt luminoşi! De aia, mă bucur de fiecare prietenă pe care şi-o face. Adunăm steluţte luminoase!!!

La acest concurs, Augusta a participat pe scenă alături de încă 11 fetiţe şi împreună, au interpretat un Dans liric rusesc, în coregrafia lui Betty care le-a fost alături oră de oră înainte de concurs şi le-a dăruit dragostea sa, dirijându-le şi învăţându-le paşii pentru a străluci acolo, pe scenă. Au repetat mult şi a fost greu deoarece a fost o premieră pentru toată lumea. Dar au reuşit! Pentru că au învăţat o lecţie importantă: dăruirea . responsabilitatea scenei, o vor învăţa în timp. Momentan au cochetat cu ideea. Dar au cochetat bine pentru o prima dată. Locul II şi calificarea în Croaţia unde sperăm şi la un New York...De ce nu?

De atunci, în fiecare zi mă sună şi pe mine câte o mămică, iar eu zâmbesc. Azi, mi-a zis Augusta: "Vezi mami? Acum ai şi tu prietene!". Am privit-o cu ochii mari şi am plâns, deoarece da...acum am şi eu prietene şi le iubesc. Pe toate! Deoarece sunt nişte femei şi mămici minunate! Şi deoarece împreună cu Betty, la şcoala ei, am devenit toţi o mare familie care învăţăm cu bune şi rele să le trecem pe toate. Învăţăm să râdem împreună, să plângem împreună, să aplaudăm împreună, să avem emoţii împreună, să aşteptăm împreună şi...să creştem aorecum împreună!

Să ne fie într-un ceas bun tuturor şi...MULŢUMESC , Betty pentru aces cadou minunat pe care mi l-ai făcut alături de ceea ce faci cu Augusta şi ce îi dăruieşti ei! MULŢUMESC pentru familia de acolo!

VĂ MULŢUMESC TUTUROR PENTRU TOT ! VĂ MULŢUMESC FETELOR

copilărind cu tine

(Sursa: Hanul Poveștilor)

visez mereu cai verzi, iarbă albastră și nori de vată de zahăr
sunt structurată să nu cresc niciodată mare,
iar tu dragul meu, ia-mă toată așa cum sunt
uneori, femeie cu vise lungi până la cer, pășind ca o felină către tine
și având luna în păr
alteori, un om simplu cu vise simple și viață și mai simplă
înconjurat de mii și mii de fluturi
și mereu un copil ascuns în partea dreaptă a pieptului tău, ghemuit
între cerul și pământul iubirii tale
de tată și bărbat
iubit
și așa, ajungem uneori să vedem caii aceia verzi alergând, iarba crescând
și râdem întinși pe spate, sărutându-ne și mâncând vată de zahăr
de pe cer în timp ce fluturii ne poartă visele și săruturile pe aripi

(copilărind cu tine - Ramona Sandrina Ilie)

Nu am avut niciodată suficient curaj să îmi închipui lumea fără tine...

 

(Sursa: Hanul Poveștilor)

 Nu am avut niciodată suficient curaj să îmi închipui lumea fără tine. Mi-am făcut între timp! Nu vei afla însă niciodată, ce există dincolo de curaj! - Ramona-Sandrina

am făcut din amintirea ta o inimă

pasul acela ultim iubite, a lăsat o urmă adâncă și rece în sufletul meu
îl tot simt cum merge, cum merge și se adâncește în mine ca într-o rană
cu tine - de care nu vreau să scap - îmi iubesc sufletul și așa
deoarece te păstrează în el ca pe cea mai de preț comoară și te trăiește

am făcut din amintirea ta, o inimă, iubite...
să bată pentru mine, până la sfârșitul zilelor mele!

(am făcut din amintirea ta o inimă - Ramona-Sandrina Ilie)

Și în uitare există iubire!

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Când iubim și suntem părăsiți, avem senzația de sufocare. De apocalipsă. Nu mai vedem nimic luminos dincolo de durerea noastră profundă. Ne e teamă să mai credem. Ne e greu să zâmbim, să râdem, să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Oarecum e de înțeles. O jumătate din noi s-a destrămat într-o clipă. Va trebui cumva să găsim în noi puterea de a înainta doar într-o jumătate de suflet, de om, de viață, de aer, de...aripă. Cum scriam eu într-o poezie de a mea...atât de șchiopi de o aripă. Totuși, ar trebui să ne considerăm niște fericiți! Niște privilegiați! Nu toți au șansa în această viață să cunoască, să întâlnească adevărata dragoste! Să adune clipe alătuir de ea! Să rămână cu amintiri de neprețuit! Într-o viața care de cele mai multe ori e liniară, nu foarte spectaculoasă, în noi s-a născut un univers! Un univers de culoare, de emoții, de trăiri! Am reînvățat să trăim! Am știut că suntem vii! Am făcut lucrui nebunești! Am râs ca niciodată! Am simțit un dor nebun! Ne-am transformat în câteva clipe din ape line în ape înspumate, din jar în vulcani, apoi în liniște absolută oglindiți într-un alt suflet! Toate acestea nu sunt ceva care trebuies îngropate în noi alături de durere. Trebuiesc păstrate și lăsate să ne ajute să înaintăm în continuare. Trebuie lăsate să ne ajute să luminăm din nou! Pentru noi! Pentru acea iubire! Pentru cei care au nevoie de faruri în clipe grele! Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, trebuie să păstrăm acele clipe nestemate pentru a fi aomeni mai buni, mai frumoși, mai plini de iubire! Le păstrăm de apă vie, de aer curat...de stea a nordului nostru și, poate într-o zi, vom învăța din nou să luminăm corect pentru ca dragostea să ne întâlnească din nou! Cine poate ști? Poate să apară de oriunde, oricum și total neașteptat! Așa că...nu fiți triști pentru că ați fost părăsiți. În viață se întâmplă de multe ori ca drumurile să fie o răscruce! Bucurați-vă de ceea ce ați trăit! Păstrați în voi floarea acelei iubiri și udați-o zilnic cu credință apoi...zâmbiți vieții. Într-o zi,nu foarte departe, dar nici foarte aproape, neștiută, dar deloc întâmplătoare...viața vă va dărui din nou magia! Nu regretați nimic! E mai greu să regreți ce nu a fost. Să trăiești mereu îndoiala a ce ar fi putut fi. Fiți ferestre deschise prin care să intre briza, soarele și iubirea! Întotdeauan va intra dacă stați deschiși! Și nu uitați...spuneam cândva:

Și sub gheață există viață! Și sub zăpezi tremură emoțiile! Și în uitare există iubire! - Ramona-Sandrina

Nu te-am iubit în cuvinte...

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Nu te-am iubit în cuvinte. În ele doar am încercat să te îmbrac pentru a te arăta lumii cât de frumos ești. Poate nu ar fi trebuit, dar sufletul meu s-a bucurat ca un copil când te-a găsit. O nestemată rară. O floare frumoasă căreia îi stă bine acolo în grădina aceea mare și plină de culoare și nu ruptă și ascunsă în întuneric. Am vrut ca toți să vadă minunăția. Evident am greșit. Tu nu ai vrut. Nu să te vadă lumea pe tine ci...pe noi. Regret. Eu când iubesc nu mă ascund. Nu sunt o paria care să fie pusă în întuneric. Nu sunt Rapunzel căreia să îi aprinzi sufletul doar când simți tu să te bucuri de el și îi cânți iubirea. Sunt o femeie care iubește și vrea să fie iubită. Care vrea să se bucure de viață. De liniște. De stabilitate. De o relație normală. De un cămin. Care își ține iubitul de mână în văzul lumii, îl sărută și i se aprind ochii de fericire știind că el e acolo. Nu mai am 18 ani să mă țin de mână pe sub bănci și să fug în parc să mă sărut cu iubitul meu. Iubirea mea e responsabilă. Nu e subiect tabu. De ce ar fi? Ești tu. Dar eu nu sunt nici de ascuns, nici de ținut la tocmeală. Eu sunt sau nu sunt! De când ai ales...nu voi mai fi. Pentru că nu sunt gara nimănui. Nici băncuța pe care să se așeze toți să își plângă iubirea și apoi să dispară când o au. Am renunțat la tot și când am fost liberă...ai plecat. Să fii fericit și iubit! Când ne vom întâlni, voi vrea să știu însă cât ți-am lipsit și ce ți-a lipsit în viața asta fără mine. Pentru că îți va lipsi! Da. Am avut dreptate când am fost mică și am spus că nu vreau să cresc mare pentru că oamenii mari complică totul și uită să fie fericiți! Și nu zâmbesc decât foarte rar. Vreau să cresc mică! Și vreau să mai cred! Vreau să mai cred că iubirea sinceră și frumoasă...EXISTĂ! - Ramona-Sandrina

Visele dau dependenţă, dar viaţa dă fericire!

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Știi ce ești tu? Îngerul care apare noaptea, mă ține în brațe, îmi arată cum e să fii iubită, dorită, alintată, iar ziua...dispari. Și eu, constat că ziua am cel mai mare nevoie de tine. Nu de îngerul tău. De tine. De tine cu mine. De tine lângă mine. De vorba ta. De ținerea ta de mână. De atingerea ta. De încurajări. De dragostea ta. De dorința ta. Şi nu e normal să simt aşa? Îngerii nu fac altceva decât să îmi arate că dincolo de ei există viaţa pe care vrei să o trăieşti. Îţi arată cât de singură eşti fără ei şi cât de nesingură vrei să fii! Nu am nevoie de îngeri protectori. Nu am nevoie de iubiţi din umbră şi de literaţi care mă ştiu scrie în cuvinte pe de rost până nici eu nu mai ştiu cine sunt. Am nevoie de un bărbat! Unul în carne şi oase pe care să îl iubesc de câte ori doresc eu noapte şi zi. Care să mă iubească de câte ori doreşte el noapte şi zi. Şi am nevoie să rămână. Mereu. Eu şi el. Pentru totdeauna. Unul lângă altul. Nu unul aici şi celălalt la preţ de o visare! Vreau să nu mai visez iubiri ci să le trăiesc. Aşa că...ai face bine să fii aievea deoarece eu nu mai visez! Visele dau dependenţă, dar viaţa dă fericire! - Ramona-Sandrina

Nu te-am iubit cu vorbe goale...

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Nu te-am iubit cu vorbe goale. Nu știu să iubesc astfel, dar tu poți crede asta dacă îți e mai ușor așa. Poți pune toată vina pe umerii mei. Voi merge cu ea până la capăt. Dar cu fruntea sus. Voi duce greutatea acestei presupuneri, dar nu mă va încovoia. De ce? Simplu! Eu te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu cu sufletul și din suflet! Nu e vina mea că tu nu îl mai recunoști de o bună bucată de vreme. Nu eu m-am pierdut din noi doi. Eu am fost mereu acolo! Și sunt. Și cum am spus...pot duce multe pentru că granițele unui suflet sunt fără limită când e vorba de iubire! - Ramona-Sandrina

Zina Zen...unul din oamenii mei frumoși...

(Sursa: Zina Zen)

Oamenii nu ar trebui să renunțe când iubesc. Așa e logic. Logica sufletului. Doar că sufletul nu are logică și oamenii renunță. Caută nod în papură. Petec. Îl așează perfect peste rana lor și se îndepărtează. În urma lor însă rămâne un parfum. Un parfum pe care îl recunoști priubnde ai fi. Clipă de clipă. An de an. Până mori. Speri ca și după. E parfumul care te ține în viața și te reînvață să respiri. Vorba Zinei care scrie Dumnezeiește..."Cel mai mult l-am iubit. Cel mai ușor m-a dat.". Iar eu?! Respir. Nu am altă cale. Se învață. E ca mersul. Îl tot înveți dacă vrei să ajungi undeva. Iar eu vreau. Chiar și fără el. Doar că...nu va mai fi la fel. Asta e. End of Story! - Ramona-Sandrina

~~~

Cine m-a iubit mai mult, cel mai ușor m-a dat.
M-a dat cărților. Poeziei. M-a lăsat să calc în lumea nemărginită a rimelor frumoase, de unde nu am mai știut să ies.
M-a dat nopților. M-a dat unui pahar de vin. M-a dat unui reflex. Obișnuinței. Sunetului deșteptătorului de dimineață.
M-a dat vara, mării, și iarna, zăpezii. M-a dat unui pescăruș, odată. Și unui câmp de grâu m-a dat.
Noaptea, mă dădea nopții.
M-a dat întrebărilor lui vechi. M-a dat unei taine străine. M-a dat umbrei sale.
M-a dat geamului. Zile-n șir am stat cu fruntea lipită de geam, urmărind cum nu se întâmplă nimic pe locul nostru de parcare. Într-o seară, mi-a fugit privirea spre alte mașini, aliniate regulamentar pe locurile lor. M-am uitat mai departe - la stradă, la oamenii care mergeau, se intersectau, traversau, se împiedicau, se opreau să-și vorbească, își întorceau privirile, unul în urma celuilalt. Uneori, pe rând, alteori, în același timp. Zilele în care se întâmpla asta, îmi plăceau cel mai mult. Desenam inimi pe geamul aburit. Voiam să iasă egale, identice, suprapuse, dar una-mi ieșea tot timpul mai mare. M-a întrebat într-o zi, de ce stau atâta la geam. Abia atunci am înțeles că eu urmăresc Oamenii și Intersecția chiar și când el e în spatele meu.
.....
Cel mai mult l-am iubit. Cel mai ușor m-a dat. - Zina Zen

~~~

Recomand pagina Zinei din toată inima și cu tot dragul meu de ea și de toate textele ei de-a dreptul rupte din fiecare dintre noi și totuși cel mai mult din...ea... O iubesc !