dacă am fi o poveste

(Sursa: Internet)

câte anotimpuri cărunte au căzut peste noi şi câtă viaţă ruginie
câte cuiburi goale au rămas în copacii noştri bătrâni iubite
şi cât de verde ştii să-mi rămâi
sub fereastra sufletului unde nici vântul nu mai adie ca altădată

dacă am fi o poveste,
am începe atât de frumos cu: "au fost odată ca şi niciodată...",
dar suntem o viaţă cu început şi sfârşit,
asemeni unei pânze de paianjen care se împrăştie în noi ca o molimă
de care depindem să putem respira

uneori, te simt ca pe-o durere în partea stângă a pieptului
o anghină care nu mă ucide ci mă lasă vie,
vie,
prea vie,
potecii aşteia atât de întunecată şi fără întoarcere unde tu umbli
fără urme alături

te port în mine peste tot
oriunde m-aş afla, cu oricine aş fi, orice aş face
m-am obişnuit să trăiesc cu tine sub piele, în carne, în sânge,
în inimă, în suflet... adânc
o comoară doar a mea,
fără hartă desenată,
fără cheie,
fără semne

în clipe de seară, te respir liniştită în timp ce numărăm constelaţii,
desenăm lacrimi şi câmpii pe lună,
ne vorbim despre ce am mai făcut astăzi şi adormim ţinându-ne de mână
într-o cochilie scorojită unde nu există uitare

unde dacă am fi o poveste,
am începe atât de frumos cu: "au fost odată ca şi niciodată..."