am să adorm undeva departe, într-o mare bleumarină aruncată de Dumnezeu
undeva în mijlocul unui coşmar
când mă voi trezi,
peste faţa mea va adia un vânt cu gene întoarse precum ochii florilor de cireş,
soarele va răsări albastru, iar cerul va fi de un verde crud
norii vor fi greieri micuţi şi firavi,
iar perdelele îmi vor gâdila privirea până în suflet de locul acela atât de firesc
denumit "acasă"
6 comentarii:
Microuniversul de acasă este cel mai dulce, întotdeauna...
Ne jucăm prinselea :). Eu la tine pe blog, tu aici...
Da. Mi-e dor de acasă. De acel acasă...pe care toţi ni-l dorim.
Mulţumesc de vizită.
Mai, mai, suntem cam telepatice in ultima vreme, cu acest "acasa". Da, toti tanjim sa fim "acasa"......
:)
Bine te revăd Crengu...
La mine deja este o necesitate acută :(((.
>:D<
Cand spun "acasa"... mi se umple sufletul de fericire...
Bine ai venit Wanna... :)!
Da, cred că acest cuvânt are o magie aparte care ţine de suflet şi de atingerea unui loc de care ne ataşăm cu toată fiinţa noastră.
Trimiteți un comentariu