10 ianuarie 2010

Verde Împărat


(Sursa foto: photobucket)
într-o zi oarecare,
nici prea departe, dar nici prea timpurie,
mi-a venit dor greu să frământ
un bărbat...

(zis şi făcut!)

am luat o bucată de carne din mine,
cea mai vie şi mai dureroasă,
am udat-o cu lacrimi de aşteptare
şi am început să frământ
gândindu-mă la toată viaţa mea
ca la un sfârşit - Acum şi Aici!

şi, cum frământam eu aşa
murmurând lumi de iubire nemaivăzute,
de sub coasta mea stângă
a început să se audă o bătaie
apoi, să se simtă o lovitură
şi încă una
precum chinurile facerii
şi m-am apucat să te nasc din inima mea,
iar tu te-ai lăsat născut


un bărbat frumos cum altul nu,
iubind o femeie neiubită vreodată de buze credincioase,
uitată într-un colţ de viaţă
de toţi cei care i-au trecut vreodată pragul!

(am fost biserică de nisip celor care se închinau spre temple )

şi-mi creşti în fiecare zi, precum alţii în trei
şi-mi eşti zmeu şi Făt Frumos,
apă vie şi apă moartă,
basm şi viaţă,
cuvânt şi tăcere,
iar din noi,
într-o zi va ieşi un porumbel
care ne va zbura departe, departe,
peste mări şi ţări
în lumea unui copil cu ochi senini
sau a unui altfel de
Verde Împărat!

(ş-am încălecat pe-o şa şi vi-am spus povestea mea)


Vama Veche - Dragostea

4 comentarii:

cherie spunea...

Esti o romantica neobosita!
As vrea sa vad si eu barbatul care intelege inima ta...
Inainte de casatorie sotul meu asculta toate comentariile mele mai mult sau mai putin romantice (nici pe departe asa frumoase ca ale tale caci erau si alte vremuri)facand impresia ca le intelege.
Dupa casatorie am constatat ca de fapt pe o ureche ii intra pe alta ii iesea tot ce vorbeam. De apreciat a apreciat doar simtul meu practic pe care eu voiam sa-l "maschez" sub un aer poetic....

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Aş vrea şi eu să-l pot striga tare pe nume şi să-l prezint lumii, dar...uneori tăcerea e cea mai frumoasă carte de vizită :)!

Eu spun că soţul tău a pierdut cea mai frumoasă aventură - cea din sufletul nerostit al unei femei şi lumea ei magică în care croşetează cuvintele asemeni unei broderii fine ;)! Asta e cu soţii :)))!

Crengu spunea...

Eu pot sa spun ca am cel mai aprig critic, cel mai mare fan si cel mai fidel cititor: sotul meu. Orice as scrie, el citeste sigur, chiar daca nu-mi spune de fiecare data. Si asta a fost si inainte de casatorie. Sper sa-l tina cat mai mult. :D Sau sa am eu mereu ceva interesant de spus/ scris cat sa-i mentin interesul. :))

E adevarat, insa, ca majoritatea barbatilor considera adevarate enigme femeile, gandurile si cuvintele lor!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Crengu, să vă ajute Dumnezeu să vă rămâneţi mereu la fel, iar el în timp, să îţi şoptească despre fiecare text şi să ţi-l zâmbească :).

>:D<