3 ianuarie 2010

stol de rândunici, copilăria



mi se strâng amintirile
asemeni unui stol de rândunici albastre în adâncul
unei fântâni cu şoapte

îşi fac cuib sub streaşina din partea stângă
a pieptului meu
ca şi cum ar vrea să-mi adoarmă acolo
toată copilăria
cuminţind-o

din ochi mi se prelinge încă
puf de păpădie,
iar pe degetul arătător ţin şi acum acuarelă
pentru a picta cerul în sunete
crude

dar, cine poate ţine în căuşul aripilor un copil
ce aleargă prin noi
ca şi-ntr-o mare de chemări,
de chemări,
de chemări...?


(Sursa foto: redbubble)


2 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă melodia lui Octavian Bud, nu prea se mai ştiu multe despre el... Metafora lacrimilor din fulg de păpădie este frumoasă tare...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Da... îmi place Octavian Bud deşi de la o vreme nici eu nu am prea auzit de el. Păcat!

Păi, copilăria este ceva frumos şi magic. Dacă am plânge-o de tot...am dispărea de tot odată cu ea! Aşa că...ne bucurăm pentru ce a fost şi a rămas pentru noi şi cei de lângă noi (cărora ne putem oferi tineri, nebuni şi frumoşi!) :)!