fără pretenţii de vedetă

cu mult timp în urmă, când încă mai alergai desculţ
ai văzut la televizor o imagine
ceva anume te-a făcut să te opreşti la ea
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

imaginea putea să dispără, dar acel ceva tot ar fi rămas
o urmă de parfum,
o zgârietură pe o placă de patefon
ce se repetă în mintea ta la infinit, la infinit

orice a fost ai cules-o din televizor atunci şi ai luat-o
în podul palmei înghiţind-o cu un pahar de apă ca pe un medicament,
iar imaginea, împreună cu alte imagini şi sunete au început să încolţească în tine, în nopţile tale albe
până când ţi-a răsărit de sub piele, din gură, din tălpi, din piept,
iar tu ai ţipat dându-ţi trupul la o parte:
"ieşi şi umblă femeie"

pe scena vieţii intră o tânără care pe trup, din loc în loc, avea încă lipite
bucăţi din placenta viselor tale,
în părul ciufulit îi erau prinse câteva stele
crescute de tine,
un ochi îi râdea, un ochi îi plângea,
pe colţul gurii avea o urmă de ciocolată la care nu vroia să renunţe,
iar pe buze îi stătea bine un zâmbet copilăresc

făcu primii paşi şi se opri
nu avea nimic din coperţile altor femei
nu avea silicoane,
nu avea botox,
nu avea păr blond,
nu avea nici măcar ochii albaştri
avea doar o imagine

ceva anume:
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

ţi-ai încheiat nasturii de la trup cu fineţe
acoperind locul de unde ai născut-o atâţia ani
te-ai ridicat şi luând-o uşor pe după mijloc ai lăsat-o pe spate
sărutând-o
ciocolata dispăruse. zâmbetul îi stătea la fel de bine pe buze
chiar mai bine aş spune pentru că i se îmbujorase
ai luat-o de mână şi ai iubit-o pentru toată viaţa
pe ea...o femeie simplă, fără pretenţii de vedetă