acum înţeleg de ce noi nu ne-am întâlnit în clipa în care ni s-au născut stelele
ci doar la răscruci de vieţi jumătate trecute
tu mă visai cu ochii deschişi,
iar eu te aşteptam noaptea la poarta viselor îmbrăcată în mătasea lunii
nu ai venit decît din când în când la crăpatul zorilor
eu adormită, tu deja treaz
o rază de lumină furişată în atât de mult întuneric
doar căldura de pe buze şi de pe frunte pe care o lăsai asemeni unei rugi
îmi spunea: "încă nu e prea târziu...toate uşile au chei",
iar eu de atunci le adun
poate,
poate într-o zi sau într-o seară un lacăt va cădea şi am să pot adormi
cu adevărat fără să ne mai visăm
4 comentarii:
Minunat scris! O încântare să te citesc! Felicitări!
Mulţumesc şi mă bucur că ţi-au plăcut versurile... O seară minunată!
la subiect:
mnieeeee... right, doc :D
cat despre forma, subscriu la parerea antevorbitorului :P
Florin..., normal că e la subiect :D...ce am scris eu, nu bâlbâiala ta :P. Bucuroasă de oaspeţi dragi :).
Trimiteți un comentariu