Afară din colivia propriului eu...

Pentru unii, o dimineaţă ca oricare alta. Pentru mine o dimineaţă în sfârşit mai liniştită. O dimineaţă acasă. Acasă în Focşani. Probabil între mine şi acest oraş nu a fost trasă linia şi mai mult ca şi sigur că aici vor fi multe întâmplări minunate...altfel nu îmi explic dorinţa aceea care aproape durea de a mă întoarce aici. Aici e casa mea. Aici sunt gândurile mele şi speranţele mele pe care le-am trimis undeva în timp să se întoarcă.
În dimineaţa asta, vântul nu mai adie răutăcios şi rece... Azi, vântul mângâie frunzele gutuiului din curte şi ia în zbor câteva frunze de la viţa de vie şi câteva vrăbiuţe ţopăiesc speriate şi curioase pe alee.
E toamnă. E toamnă şi e o toamnă în care parcă adie a bucurie, a speranţă, a soare. Poate într-adevăr ca să avem ce ne dorim trebuie să ne-o dorim suficient de mult ca să se împlinească.  La mine se pare că aşa a funcţionat. Am avut nevoie de clipe unde am fost doar eu cu mine...eu şi chipul adormit al fiicei mele, eu şi visele mele, eu şi luptele mele, eu şi revoltele mele, eu şi planurile mele şi...într-un final, după multe clipe şi nopţi am rămas eu şi liniştea. Atunci mi-am trasat drumul, atunci mi-am făcut planurile şi mi-am spus ce vreau să-mi fiu mie şi celor de lângă mine şi...încep să mă conturez încet.
Poate, toţi avem nevoie doar de asta...de câteva clipe de linişte în care să fim sinceri cu noi înşine şi în care să ne trasăm un ţel de care să ne ţinem fără să ne abatem din drum. Cred că am înţeles acest fapt doar după ce mi-am dat seama că degeaba mi-e Dumnezeu alături dacă eu nu am suficient d emultă credinţă să-L şi văd sau să îl şi înţeleg. EL ne dă, dar nu ne bagă în traistă...
Dacă mi-a dat mâini, suflet şi poate un anume har...nu trebuie să aştept de la EL să mă tragă de mânecă... trebuie doar să înţeleg că am instrumentele necesare pentru a deveni omul care îmi doresc să fiu, doar că e nevoie de timp, de răbdare, de credinţă şi de muncă... munca mea :).
Oricum...astea au fost doar câteva din frânturile ce mi-au trecut prin minte azi în timp ce Augusta se juca în nisip, iar cafeaua împrăştia aburi călduţi. Cred că îmi prieşte să stau pe terasă şi să îmi las gândurile să se zbenguie singure pe afară :)).