În lumea fotografiei alături de Valeriu Costin alias Dungha

Pe Dungha, l-am întâlnit printr-o întâmplare frumoasă: fotografia. Mereu am fost pasionată de ceea ce pot face alţii cu un aparat de fotografiat şi, am ajuns la concluzia că aparatul nu este altceva decât retina sufletului, modalitatea prin care acesta imortalizează prin percepţia, priceperea şi emoţia fotografului, o clipă. Clipa, în contextul unei fotografii poate reprezenta orice: oameni, natură, animale, ploaie, zâmbet, lacrimi, tristeţe, bucurie, emoţii. Dacă pentru un om care scrie este greu să poată aduna în cuvinte emoţiile, sentimentele, pentru un fotograf priceput, asta este esenţa.

Dungha, este pe departe fotograful meu preferat. Aduce sufletul într-o stare de transă. Te obligă prin frumuseţe să pluteşti, să simţi, să îţi aminteşti, să zâmbeşti, să trăieşti.

Aşa cum i-am spus, şi imaginile altor fotografi sunt deosebite. Recunosc că îmi plac foarte mulţi fotografi. pe majoritatea i-am descoperit pe portalul Fotolitera.. Totuşi, ale lui au ceva în plus. Cred pe deaprte că nu ţine de aparat. Sau ţine. Aş spune că Dungha şi aparatul său sunt aceeiaşi persoană. Văd aceleaşi lucuri, simt aceleaşi lucuri, iar aparatul, reuşeşte să imortalizeze pentru el, pentru noi imagini pline de magie.O bucurie.
La Dungha nu e fotografie. E un fel de film. Un film mut care vorbeşte prin nuanţe şi expresii.

Îmi amintesc clar o imagine dintr-o cafenea. Aparent banală, dar plină de trăiri şi amintiri, de emoţie. Am comentat la ea şi mi-e greu să o uit. Şi acum dacă închid ochii o văd.

 (Fotograf: Dungha)

Mie, mi-a inspirat asta:

"- uite! azi ziua este mai altfel...nu ti se pare?
- cum mai altfel draga? venim aici de 30 de ani impreuna si ne bem cafeaua. mie in fiecare zi mi s-a parut la fel. ziua...bieninteles!
- probabil, dar azi e altfel
- cum? ma innebunesti cu visarea ta!
- inchide ochii draga mea si ai sa vezi!
femeia ii inchise. stia ca altfel prietena ei o sa ii descrie ziua in atat de multe culori incat ea iarasi va pierde tramvaiul de la ora obisnuita. zambi. curios. ziua asta chiar era altfel.
- ai zambit, ii spuse prietena ei sorbind din cafea. ai vazut ziua?
- da. stii, chiar e altfel!
- da! parca ar fi toata lumea frumoasa vazuta printr-un ochi de aparat..."

Dungha, a început un proiect denumit "Picătura de vopsea":

(Fotografia îi aparţine lui Dungha)

El spune despre proiectul său aşa: "PICATURA DE VOPSEA este povestea care vrea sa scoata in evidenta miscarea din spatele aparatului de fotografiat. Un ghid pentru orice fotograf si mai mult imi doresc sa fie raspunsul pe care il astepti. Sunt convins ca nu este o pierdere de vreme atat timp cat existam si emitem semnale… Exista povesti frumoase care stau ascunse intr-o cutiuta. Nu sunt secrete! Si spun asta pentru ca oricat am povesti si am scrie, secretul nu va fi niciodata exprimat in cuvinte. Singurul creator este ochiul influentat de cultura fotografului. Putini dintre cei pasionati de fotografie isi desfasoara activitatea in domeniu, reusesc sa se afirme, sa fie un exemplu de urmat. Pasiunea totusi exista si se manifesta diferit, fiecare isi pune amprenta pe lucrari inconstient, astfel in orice cautare simpla intalnim lumina, culoare, contraste si mai mult de atat sentimente. O joaca permanenta cu lumina, fara limite, o lume care te impresioneaza prin simpla ei prezenta. AICI POTI URMARI "PICATURA DE VOPSEA" "

Aş spune că ne invită la visare, deoarece eu am trecut de multe ori prin Picătură şi m-au copleşit toate lucrările celor de acolo. Oameni frumoşi, entuziasmaţi, plini de sentimente care ne dăruiesc clipe. Clipele lor, a celor fotografiaţi, a locurilor. Ne dăruiesc colivii de fluturi liberi. Fluturi care zboară prin noi, peste noi şi se întorc mereu acolo. Cuminţi şi plini de culoare.

La acest proiect, Vali m-a invitat să completez imaginile lui cu poveşti. Oarecum, cred că aşa nu fac altceva decât să continui fotografia. Să o aduc în alt plan. La voi, la cititori. Astfel, fotografiile nu vor fi doar imagine ci şi poveste scrisă. o parte a ei, pentru că retul este ascunsă acolo...în nuanţele fotografului. Acelea, le veţi descoperi singuri dacă vă veţi lăsa conduşi de visare, de întrebări, de căutări, de frumuseţe. Ştiţi, e ca şi cum am da o perdea la o parte şi am intra. La început, totul va fi tăcere şi nemişcare. Apoi, totul se va mişca, va vorbi, ne va ajuta să zburăm. Când vom fi păşit din nou aici...vom înţelege că printre noi, alături de noi trăiesc multe lumi interioare şi nebănuite.

(Fotograf: Dungha)

(Panseluţa

Toţi îl cunoşteau din cartier. Copiii îl strigau "Cuţu". Oamenii îl strigau Băiatu. Eu îi spuneam Panseluţă. Putea fi şi băiat şi fată, iar numele i se potrivea perfect. Şi locul. Ne arăta mereu ce contează. Lucrurile mărunte. Mărunte şi pline de rouă, de culoare. Uneori, când treceam pe lângă el, zâmbeam. Nici nu simţea. Mă întreb, oare câinii pot visa? El părea că uneori nu era acolo. Era departe. Probabil lângă mama lui. Sau lângă cineva în care a crezut, iar mai apoi l-a aruncat în stradă. Sau lângă puii lui. Nimeni nu ştie ce visează un câine. Vântul trecea uşor prin rondul de panseluţe mişcându-le petalele fine şi catifelate. Pe ele le simţea. Simţea şi vântul. De la vânt şi de la flori ştia la ce să se aştepte. Cu oamenii e mai greu. Îşi lăsa botul pe labe în iarbă. Încet. Să nu strivească nimic. Uneori ofta. Într-o zi voi trece pe acolo, iar el nu va mai fi. Vor rămâne doar panseluţele. Nu va fi la fel. Va fi vântul. Va fi culoarea. Vor fi petalele gingaşe şi cateifelate. Dar nu va fi el. Pata de viaţă. Pata de viaţă dintre ele va lăsa un loc sterp. Locul lui Panseluţă. Poate, în altă viaţă vom iubi mai mult panseluţele. Lumea o ia din nou din loc. Maşinile se mişcă. Copiii îl strigă "Cuţuuuu". El ciuleşte urechile. Fotografia e vie. O auziţi? - Text, Lady Allia)

Vă invit să vă bucuraţi şi voi de aceste minuni! Să le admiraţi, să le comentaţi, să le completaţi cu sufletul vostru!