(Sursa foto: internet)
şi uneori, mă gândesc
că m-am lepădat deja de mine
de trei ori
şi tot a nimănui am rămas
precum pielea unui şarpe năpârlită
sub pietre
(şi uneori mă gândesc că am obosit de-a lungul timpului să fiu: fiică, prietenă, soţie, amantă, amică, iubită, altruistă. mă gândesc că aş vrea şi eu să fiu femeie. femeia ta. aş vrea şi eu să ştiu cum poate adormi mâna în mâna cuiva, fruntea pe umărul cuiva, sufletul în sufletul cuiva...şi mi-aş mai dori să văd dimineţile oglindite în ochii cuiva...jumătate eu, jumătate soarele din spatele umerilor mei... aşa mă gândesc. apoi, iau o gură de viaţă şi mă gândesc că nu aş obosi niciodată să fiu doar mamă. zâmbesc şi toate femeile îmi curg prin sânge).
5 comentarii:
suntem ceea ce suntem, nimic altceva.
un batran intr/o camera saracacioasa dar curata... sta cu spatele la noi, intr/un scaun si canta la acordeon. este o melodie din acelea de demult, pe care nu le mai stie aproape nimeni, putin vesela, putin trista, o melodie din vremea lui. in fata lui, geamul, pe jumatate deschis, cu draperiile aproape inchise nu lasa sa se vada cine canta dar lasa sunetele sa razbata incet in afara. batranul este ultimul din generatia lui, nu mai stie pe nimeni si nimeni nu/l mai stie, nimeni cu care sa vorbeasca si care sa stie cum a fost odata... orice. isi canta cantecul incetisor, asteptand ca ultimele raze ale soarelui care apune sa fie si ale lui.
e ceva, nu? ti/am descris o imagine dintr/un film. pe mine m/a impresionat.
hp's owl.
şi ce suntem Florin? eu simt că sunt o bobiţă de rouă...
mă bucur că eşti.
da, e o lecţie..., dar tot trist mi se pare. ştii de ce? dintr-o dată cânt la acordeon şi aştept soarele :(.
ms Hedwig :).
nu ai somn Hedwig? defapt eşti bufniţă, cum să ai? suntem două :).
Trimiteți un comentariu