nu ne mai cântă peste suflet marea

nu ne mai cântă peste suflet marea
şi nu-mi aduce de la tine nici un semn
doar pescăruşii ce-mi ţâşnesc din suflet
îmi spun c-ai fost, că-mi eşti şi-ai să-mi rămâi etern,

dar marea tace adormindu-şi marea
aş strânge-o-n pumn, aş alerga pe ea
de dor nebun pân-aş atinge zarea
ce-ţi tremură-n inima care-i demult a mea

iubirea noastră a înflorit sub răsărit albastru,
când soarele zâmbeşte în lacrimi aurii,
am să te-aştept o viaţă şi-apoi o altă viaţă
şi toate câte-or fi, iar inima o leg cu razele de lună
până-ai să-mi vii, să mă dezlegi cu tine
de tot ce nu ne-a fost, dar poate ne va fi

nu ne mai cântă peste suflet marea
doar răsăritul tremură şoptindu-ne încet
iar pescăruşii ce ne ţâşnesc din suflet
ne spun c-am fost, ne suntem şi ne vom fi etern