poduri

ştii tu cât de multe poduri am trecut sperând că dincolo vei fi tu?
şi câte ape tulburi le-am bătut cu sufletul la gură
că poate peste un val şi încă unul ai să mă ridici deasupra lor
în timp ce iubirea noastră va fi insula aceea
unde se va naşte perla?!

ştii tu cât de mulţi munţi am urcat în mine iar şi iar sperând
că poate la un capăt de potecă am să îţi recunosc pasul
pe care inima mea ţi l-a conturat de atâtea ori încât te aude
şi când umbli pe vârfuri de şoaptă
să nu îmi tulburi luna?

ştii tu cât de mult timp mi-a tremurat luna la gândul că undeva
tu o priveşti deodată cu mine de pe altă parte a ei?
de atâtea ori am întrebat-o cum arată chipul tău deşi, ştiam
că l-aş recunoaşte la o primă privire fiindcă nu?
tu eşti acela unul...

ştii tu cum încă te aştept în timp ce fac drumuri prin mine
şi las semne de cale oriunde mi-aş fi
să nu cumva să mă treci cu vederea când viaţa va încetini
ritmul şi vei coborî şi în staţia mea
să rămâi?!