(Sursa foto, text: Catchy)
"Și am plecat, într-o zi. Am plecat înspre viața mea. Mai știi, nu? Au trecut anii. Mi-au mai citit și alți bărbați, de atunci. Și, pe măsură ce o făceau ei, tu te transformai, tot mai mult, în Povestitorul meu. Știi de ce? Ai fost singurul capabil să ieși din lumea noastră și să intri cu totul în a ta, chiar dacă prețul era fericirea clipei.
Ne căutăm mereu, bărbat drag și iubit. Și ne găsim de fiecare dată. Știu că ți se face dor de mine. Îl simt. Se întâlnesc mereu dorurile noastre la jumătatea drumului. Așa ajung să stea la povești ore întregi. Ore de râset, de amintiri, din trecut și viitor. Orele noastre în imagini.
Ne e dor, știu. Iar eu tremur la gândul că, în ceasul revederii noastre, nu voi mai ști să mă fac din mică și mai mică, pentru a-ți încăpea toată în brațe. Și îmi e teamă că, din nou, nu voi ști să îți spun cine sunt. Și teamă îmi e că nu voi avea visuri să îți împărtășesc, iar tu să le asculți, și să îmi spui cum aș putea să le îndeplinesc. Dar nu are de ce să îmi fie teamă, nu? Pentru că voi ști toate astea. Cum altfel? În preajma ta știu totul. - Catchy, Ioana Duda"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu