poveste

pentru ca nu trece zi sa nu bat la usa blogului Isabellei...macar de vreo 3-4 ori :D...asa si azi.
mereu gasesc la ea printre cazurile umanitare grele...cate o poveste despre frumusetea umana, despre daruire, despre intelepciune, despre oameni, despre suflet...

azi a scris despre oamenii strazii AICI, iar mie mi-au revenit in minte cateva chipuri frumoase si dragi mie.
oamenii strazii nu sunt niste anonimi desi unora asa le place sa ii priveasca. nu sunt nici rauvoitori sau raufacatori cum cred altii - sau daca sunt..., procentul e acelasi ca in orice padure :) unde mereu exista uscaturi pe langa orice e verde si viu...
aceste persoane care noua ni se par atat de "pe alta lume" sunt doar niste oameni obositi sa mai zambeasca, oameni pe fetele carora uneori a inghetat o privire adanca si pierduta, alteori o lacrima, iar alteori asteptarea...sa nu mai existe!
multora dintre noi ne e teama sa ne oprim de vorba cu ei. multora ne e sila. multora ne e rusine, iar majoritatea nici macar nu ii vedem in graba nebuna a zilei, dar indiferent ce simtim noi sau cum ar fi ei..., ei sunt acolo - de obicei in aceleasi locuri, in aceleasi straie, in aceleasi dimineti grabite noua si aproape neschimbate lor.

la un moment dat unii dintre ei nu mai apar. in cele mai fericite cazuri au gasit un adapost sau un loc cald, dar de cele mai multe ori nu mai vin deoarece pentru ei s-a terminat chinul si au devenit dintr-un anonim in viata, un numar la morga. un numar la fel de singur, la fel de anonim, la fel de neprivegheat si neplans.

desi si eu am fost invatata pe de-o parte sa nu cred in oameni, in vorbele lor si in instincte, am preferat mereu sa iau cealalta parte care mi-a lasat totusi libertatea de a alege in care oameni sa cred, in care vorbe si in instinctul meu si astfel in drumul meu mi-am facut timp si pentru alte drumuri si opriri, pentru alti oameni. la urma urmei...nu a fost capat de timp si nici de intamplare...

asa i-am cunoscut pe ei...:

un batran cersetor din oradea.
cersetorul meu cantaret cum ii spuneam eu.
il daduse copiii afara din casa, dar el tot ii iubea si ... cateodata de craciun mergea si le lasa cate un cadou pe pragul caselor (la fiecare copil de-al lui). niciodata nu am stiut cum il cheama, dar stateam langa el si il ascultam in timp ce ne mancam sandviciurile (mereu ii duceam mancare).
intr-o zi batranul meu nu a mai aparut. Doamne ce am mai plans!
murise intr-o seara de iarna sub conductele de apa calda. nu de frig. de batranete si oboseala de viata. pana l-au gasit il ciugulisera sobolanii.
am auzit insa ca macar la moartea lui i-au venit copiii si l-au ingropat omeneste. nu am stiut decat la mult timp dupa. intamplator.
mi-e dor d eel si acum. era un om bland, frumos si avea un glas ingeresc!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

...

am mai cunoscut doua mogaldete mici. o fetita si un baietel. nici unul nu cerseau. spuneau doar: "pot sa spal vitrina pentru un ban tanti?". i-am auzit intamplator cand au intrebat o vanzatoare. plangacioasa cum sunt am izbucnit pe loc. le-am cumparat niste hainute de la second-hand, i-am dus acasa si le-am dat mancare, jucarii...- parca acum ii vad!!!
"locuiau" intr-o scara de bloc si munceau pe unde puteau, dar erau atat de mici...
lui ii spuneam Frumosul, iar ei Printesa. asa ii spun si azi ei. el a plecat. nu stiu unde. sper doar sa fie bine si sa-l revad intr-o zi.

Printesa intr-o zi...(avea 13 ani atunci) statea cu o papusa in brate si ii canta. am intrebat-o: ce faci? mi-a raspuns: ii cant si o alint cum mi-ar fi placut sa mi se cante si mie. mi-ar placea sa am copii intr-o zi.

atunci am inteles ca e ziua in care sa ii vorbesc de la mama la copil :). i-am explicat si mi-a raspuns: aaa! nu iti face griji tanti meu drag eu nu las barbatii sa isi bata joc de mine ca si alte fete. stiu ca daca isi bat joc o sa ma doara si o sa sufar si mai mult.

uite asa ai de invatat de la copii...
am imbratisat-o si i-am adus toate papusile mele de acasa. eu nu aveam nevoie de ele, dar ea da. a stralucit! pret de o clipa cred ca a uitat cu desavarsire cat suferea!
zambea mereu cand ma vedea! mereu!
intr-o iarna insa cand am mers la facultate era trista. eu o tot intrebam de ce, dar ea nu mi-a raspuns. i-am dat bani, mancare, dar ea nu zambea.
m-a durut tare.
in statia de autobus m-am tot gandit "de ce?" si o priveam. apoi...mi-am dat seama. nu zambea pentru ca nu putea.
avea un palton lung si larg, rupt, cizme vai de ele, niste ciorapi de lana si aminile erau vinete de frig.
m-am intors si i-am dat manusile si fularul. mi-a zambit!

nu...oamenii strazii nu sunt oameni singuri decat daca noi ii lasam sa ramana asa.
eu cand merg la parinti in oradea mereu imi doresc sa imi revad Printesa. e frumoasa. ma striga mereu cat o tin plamanii: tanti meu drag! tanti meu drag!