16 iunie 2009

colivia sau poveste cu şoimi



(Sursa foto: internet) - colajul e prelucrare proprie


Când norii de deasupra inimii şi gândurilor ne apasă, iar sufletul este cu noi, dar nu este al nostru, nu ne mai ascultă, ne doare şi ne frământă ca pe o bucată de lut bătrân.
Atunci când ochii ni-s ceaţa lacrimilor din care se frământa "vasul", albia sentimentelor bătrâne care mai au încă se pare miresme de busuioc, atunci, Marquez, Paler, Coelho devin doar întrebari în întrebari, întrebari în răspunsuri, nisip şi vânt, dragoste însângerată şi nu lumina!

Lumina însă... deşi slabă, deşi crudă şi tânără ca un prim ţipăt de copil se poate întrezări doar de pe vârful plâns al sufletului - dincolo de ceţurile groase şi norii gri.

Aţi auzit vreodată ţipătul unui şoim?
E...crud! E...tulburător! E...dureros!
Parcă e o săgeată care îţi intră direct în suflet şi dacă nu ştii să îl asculţi - te sfâşie, te rupe, dar ţipătul acela este unul al libertăţii, al albastrului, al fericirii şi nu unul al durerii!

Poate aşa suntem şi noi!
Când nu putem, dar totuşi ne apropiem de cheia care ne deschide lanţurile..ţipăm!
Ţipăm sfâşietor, crud, urlăm parcă a trecut ce trece fără să vrem, dar ţipătul acela este unul libertăţii, al albastrului, al fericirii - ne bucurăm de ceea ce trebuie să se împlinească!

...........

mi-am intors sufletul pe toate părţile să inţeleg de ce

ani de zile am căutat răspunsul
în peşteri ascunse de viaţă
mereu revenea doar un ecou gol
sfredelindu-mi fiinţa
ca pe o cârpă fără importanţă
(nici măcar întrebarea "de ce?" nu revenea)

într-o zi însă,
pe când dansam cu mine
printre gânduri
pitite
în lanuri de maci aprinşi
unde ploua cu flori de salcâm

am înţeles:

în mine ţipa un şoim!!!

în timp ce deasupra inimii meteorologii au anunţat cumul de nori grei
gândurile îmi străfulgerară fruntea,
iar eu, m-am simţit dintr-o dată o bucată de lut
subţire,
aproape străveziu
întins şi frământat prea mult între mâinile Dumnezeirii

întrebări, întrebări, întrebări în răspunsuri
nisip şi vânt întors pe dos viscolind cerurile mele tinere încă,
iar lumina stătea agăţată de un răsărit crud

atunci am ţipat pentru prima dată
cu toate aşteptările mele,
iar sufletul s-a deschis larg şi senin

fără întrebări,
doar eu şi cu mine într-o zi fără număr,
fără semn de carte,

am reuşit să deschid colivia din mine
şi să zbor!

6 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Aţi auzit vreodată ţipătul unui şoim?
E...crud! E...tulburător! E...dureros!
Parcă e o săgeată care îţi intră direct în suflet şi dacă nu ştii să îl asculţi - te sfâşie, te rupe, dar ţipătul acela este unul al libertăţii, al albastrului, al fericirii şi nu unul al durerii!" - ce spuns, Lady Allia? Parcă aud ţipătul şoimului în timp ce citesc... O zi minunată să ai...

cherie spunea...

Colajul este superb, textul foarte reusit! Trebuie sa te laud! Esti o blogarita foarte iscusita !

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Lisandru...mulţumesc de fiecare dată pentru revenire.
Şoimii sunt preferaţii mei şi cred că şi eu a lor, deoarece oriunde am locuit, în preajma mea mereu locuia câte un şoim...
E o binecuvântare să-i auzi şi să-i vezi dimineaţa săgetând cerul alături de ciripiturile altor păsări, de adierea vântului şi mireasma din ceaşca de cafea...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cher...mulşţumesc tare mult de laude.
Colajul este format din trei imagini diferite. Acesta este unul destul de simplu, dar...ca şi orice lucru simplu este unul de mare efect care spun eu că exprimă perfect ceea ce am vrut să spun...

Eu blogăriţă iscusită? Nuuu! Dar sunt una fericită pentru prietenii care mă vizitează des şi-mi lasă cuvinte minunate!

Dar, tu cu siguranţă eşti o femeie minunată! ("pe cinste" cum se zice la noi în Ardeal :D)

loredana spunea...

frumos...

loredana spunea...

e frumoasa imaginea...daca nu e cu suparare am sa o pun si eu pe blogul meu numind-o :noi si destinul...care suntem noi care e destinul?
Cu respect,Loredana