26 ianuarie 2010

De ziua Augustei

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am stat
lângă Dumnezeu
de trei ori

sau poate a stat Dumnezeu lângă mine...
nu ştiu
de atunci însă, îmi simt umerii mai uşori,
iar uneori
pe dreptul îmi adie aşa, o bătaie ca din vârful
unor gene de înger

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am înghiţit secundele atât de greu,
iar părul mi-a crescut până în tălpi de aşteptare,
soarele a hotărât să răsară prima dată dintr-un pântec de femeie

raza lui ţipa asurzitor
peste orizonturi largi numai ochi şi mirare
iar căldura se revărsa peste tot
din mânuţe şi viaţă proaspătă
de copil

de ziua Augustei,

atunci,
am ştiut că m-am jucat de-a Dumnezeu
şi am născut în şapte ore
o fetiţă după chipul şi asemănarea mea,

iar de atunci,
ziua Augustei
este în fiecare zi, iar eu de atunci stau mereu alături de Dumnezeu
şi nasc răsărituri dintr-un copil numai ochi şi surâs

ce-a hotărât să se facă lumină
în viaţa unor oameni atât de simpli

>> Poezie dedicată fetiţei mele Augusta-Maria, cu toată dragostea mea<<

4 comentarii:

Aimée spunea...

Cat de frumos...! Oare toate mamicile simt ca tine?

Pupici si imbratisari pt voi!

cherie spunea...

Felicitari Augusta... Dar credeam ca s-a nascut in august. Acum, in ianuarie e ziua ei?
Felicitari si mamei ca merita si ea !

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulţumesc Crengu...! Pupici şi ţie!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cherie :) aşa sunt eu...mai altfel, dar dacă citeşti printre rânduri ai să vezi că defapt semnificaţia poeziei e alta... faptul că ziua ei e în fiecare zi o binecuvântare pentru mine.

Poezia am scris-o deoarece zilele trecute am primit un mesaj foarte sensibil, care m-a făcut să-mi dau seama ce aşteaptă mulţi cititori de la mine şi mi-a adus aminte de un vis mai "vechi" de al meu.
Mi-am dat seama că dacă s-ar împlini nu aş avea un nume pentru el. Acum am :)!

Mulţumesc d etrecere şi de citire!