Cozonaci cu aromă de copilărie

Era vreo unşpe' noaptea. Mă foiam când în dreapta, când în stânga, când pe burtă, când pe spate. Nu puteam să mi-i scot din cap defel şi nici nu puteam să îmi imaginez cum nană Floriţă nu m-a îmbiat şi pe mine cu o felie de cozonac. "Doamne ce muiere zgârcită, gândi eu ". Cât pe ce era să îi urez să îi stea în gât, dar nu am făcut-o.
Biata bunica m-a răbdat cât m-a răbdat până într-un ceas:

- Da te pomeneşti că te-o luat râia căprească de la Puşa sau ce ai? De când te-ai pus în pat te foieşti că mă şi mir că mai avem aşternuturile sub noi. Culcă-te, Doamne fereşte...
- Nu pot să mă culc!
- Apăi să ştii că eu nu mă mai pun să îţi povestesc ca să adormi.
- Poţi să îmi povesteşti că tot nu dorm.
- Tulai Doamne, da ce s-o putut întâmpla dacă nu adormi tu nici cu poveştile mele? se minună bunica
- Apăi azi când m-ai trimis la nană Floriţă, darear puii în ouăle celea care i le-am dus...( mă răsuflai eu olecuţă la suflet de năduf), o scos cozonacii din cuptor şi erau aşa rumeni şi miroseau aşe' de frumos că numa acolo mă gândesc. Am păţât şi eu ca Bujoara măi bună, atunci când o fost a făta şi o dat iama în tenchiul (porumb) lu nană Lină.
Din camera de dincolo bunicul începu să râdă de se scutura patul. Mai un pic şi se înneca cu aerul. Tuşea într-una.
- Da nici tu nu dormi bufniţă, îl întrebă bunica?
Bunicul nu putea să îi răspundă. Când dădea să spună ceva, îl înfunda râsul.
- Tulai, da nici tu nu eşti normal Mitrule. Ai dat în mintea pruncilor. O să crepi de la atâta râs  îi zise buna cu lacrimi de râs în ochi.
- Râde ciob de oală spartă, răspunse într-un târziu bunu. Tătă te scuturi de râs şi minteni scoli tăt satu, dar te iei de mine. Doamne muiere, că nu am mai râs aşe de multă vreme. Auzi la ea...că o păţât ca Bujoara... Doamne, câtă minte au şi pruncii ăştia. Eu nu ştiu de unde îi născoceşte mintea atâtea bolunzănii (nebunii), dar mor să i le aud. Măcar ne mai trec gândurile cu ale ei.
Bunica îşi tot ştergea lacrimile şi din când în când şi pe ale mele.
- Da tu de ce râzi Mimoză? mă întrebă bunica pupându-mă toată.
- De voi! Cine poate să stea serios când vă aude aşa în ruptul nopţii? Şi tu ai un râs că nu pot să nu râd din cauza ta, îi zisăi eu ţinându-mă de burtă. Na, că mi-o trecut şi pofta de cozonaci de la râs.
Bunica îmi dădu o scatoalcă uşor peste spate şi începu iară să râdă.
- Du-te în amarul tău, că şoadă mai eşti draga bunicii. Lasă măi draga bunicii că o să îţi fac eu nişte cozonaci de o sta mâţa în coadă. Sau să zâc şi eu Bujoara?
Bunicul începu iară să râdă, bunica pufni şi ea, iar eu nu mă putui abţine...
Apoi, aşa râzând, bunica se ridică din pat, se duse după albie şi după făină în cămară şi se puse pe frământat.
 Aşa era bunica mea. Eu visam,...ea îmi împlinea visele. Eu mă loveam,...ea plângea în locul meu pupând să treacă. Eu râdeam,...ea strălucea de fericirea mea. Iar bunicul...era toţi sfinţii din iconostas pentru mine.
Când am văzut-o că se pune pe frământat i-am zis cu emoţie şi părere de rău:
- Nu bunică, lasă că nu oi muri dacă nu mănânc noaptea asta cozonaci. O să ne punem mâine..., i-am spus eu amărâtă că nu am putut ascunde că mă gândeam la cozonacii ăia afurisiţi. Ştii că eu nu îs pofticioasă, dar azi nu ştiu ce m-o apucat. Numa acolo mi-i gândul Doamne bate-i de cozonaci.
- Taci fată că le-or sta în gât, nu mai zi aşa, mă dojeni bunica. Nu cozonacii îs de vină ci capul ăla tont al Floriţ'. No' să mai vină ea la mine să îi bag pita la copt în cuptor?... că apăi îi zic eu una de îi sare baticul din cap. Sărăcea dacă îţi dădea un colţ de cozonac? Dar eu când fac cozonaci sau pită dau la toate vecinele câte o coardă (o bucată întreagă de cozonac). Doamne, da cum îi şi lumeaasta câteodată...
- O fi uitat şi ea măi muiere, zise bunicul împăciuitor. Am auzit că i s-a îmbolnăvit şi vaca şi viţelul. Poate avea gânduri. La toţi ni se întâmplă.
- Îi fi având şi tu dreptate Mitrule, îi fi având...murmură bunica în timp ce frământa.
O priveam şi nu mă mai săturam de ea. Cânta încet în timp ce focul trosnea în sobă, mâinile îi urcau şi îi coborau când repede, când încet, când aproape atingând aluatul..., baticul i se legăna uşor, firicele de transpiraţie i se vedeau pe fruntea ridată şi mereu bronzată de vânt şi soare. Clipele acelea şi alte câteva, nu le voi putea uita niciodată. Mi s-au întipărit pe retina sufletului şi acolo sunt şi azi spre marea mea fericire.

În noaptea aceea  a făcut cozonci şi pită, iar a doua zi nu s-a putut răbda şi i-a zis şi la nană Floriţă de la inimă, dar i-a trecut repede năcazul pe ea, iar nană Floriţă şi-o spălat păcatele faţă de mine cu nişte plăcinte bune, buneee cum numai ea le ştia face.
Îmi erau dragi, pentru că acolo am crescut împleticindu-mă între picioarele lor, iar ele mi-au aproape toate vecinele precum nişte bunici.

Din acelaşi "serial", povestirea precedentă: "Să nu uiţi niciodată cum ţi se zice" !

SEMNE DE CARTE PRINTRE BLOGURI REMARCABILE:

Cătălin, Cristian Lisandru, Dan, Iulia, Valy, Crengu, Geanina Lisandru, Nea Costache, Vania, Andi Bob, Ora25, Alexander, Flavius Obeadă,Matilda, Alice Năstase, Atingerea unui vis, Theodora, Isabelle, Tudor, Oana,