dincolo de toate cele de fiecare zi mi-ai rămas doar tu,
seara, când mă dezbrac de mine
ca de o haină prăfuită de gânduri şi dumuri străbătute la nesfârşit
şi rămân doar o femeie cu fruntea senină
timpul nu mai ticăie,
oamenii nu mai mărşăluiesc prin minte,
maşinile s-au oprit
nu mai aud nici măcar tocurile stridente ale vecinei de la etajul superior
totul stă în loc
nici măcar lumina nu se mai aude cum sfărâmă fereastra în fâşii
pieptul mi se dă la o parte asemeni unei cortine,
iar tu ieşi
învăluindu-mă în tine, departe de lumea dezlănţuită în care eu
uneori mă pierd
îmi descânţi lumi în care alerg desculţă, cu ochii plini de rouă albastră,
îmi naşti tărâmuri unde mereu mă pierd în căuşul palmelor tale,
îmi cutremuri lumile doar atingându-mă şi culcându-mă sub privirile tale
când toate nopţile dorm,
doar tu îmi rămâi
îmi asculţi toate visele şi le împlineşti înainte să cânte cocoşul a treia oară
şi mă iubeşti
dimineţile,
toate sunt la locul lor
soarele,
şoimii,
teiul şi liliacul violet
doar perna e goală lângă obrazul meu drept
ar părea că trăiesc mereu o iluzie,
dar din piept aud o bătaie frumosă,
timpul ticăie din nou,
vecina s-a trezit,
eu mă îmbrac din nou în mine să plec în lume
doar tu îmi rămâi acolo, ascuns sub sânul stâng
şi mă aştepţi
să întorci pământul pe dos când mă întorc acasă
(dincolo de toate - Ramona-Sandrina ~ Lady Allia)
În fiecare clipă, pentru prima dată am să te iubesc... ♥!
(update, 23 ianuarie 2013)
3 comentarii:
,,şi mă aştepţi
să întorci pământul pe dos când mă întorc acasă,,
Finalul m-a dus inevitabil cu gândul la ceea ce mi se întâmplă de ceva vreme, la Lisandru.
Mă așteaptă cu ușile deschise, mă ia în brețe, îmi spune că mă iubește, mă descalță, îmi face masaj la tălpi, îmi spune că i-a fost dor de mine și mult mai multe...
Am dat din casă...dar nu m-am putut abține după ce am citit scrierea ta...
Săptămână plină de iubire alături de cei dragi!
"îmi descânţi lumi în care alerg desculţă, cu ochii plini de rouă albastră,
îmi naşti tărâmuri unde mereu mă pierd în căuşul palmelor tale,
îmi cutremuri lumile doar atingându-mă şi culcându-mă sub privirile tale"...
Frumoase imagini. He, he, ia uite cine a fost pe-aci înaintea mea, Geanina... Da-mi place cum dă ea din casă...
Zi bună, Lady Allia!
Da, eu am observat mai demult că voi doi vă jucaţi pitita peblogul meu :D şi mă bucur ori de câte ori vă găsesc aici :).
Geanina, aşa este când iubirea e iubire, când simţim să dăruim fără să ni se ceară, când totul e fără un motiv anume, iar sufletele noastre sunt acasă doar împreună :).
Eu, sper să rămâneţi mereu mereu la fel de frumoşi şi plini de iubire, iar Lisandru să nu uite vreodată să te aştepte cum te aşteaptă şi viceversa :).
Cât despre mine, rămân cu gândul inevitabil la mireasma mea de mere coapte şi cel care locuieşte în mine...
Vă îmbrăţişez cu mare drag!
Trimiteți un comentariu