11 martie 2010

soţia unui fir de iarbă

(Sursa foto: internet )

se aplecă şi culese roua de pe buzele ei cu un sărut, iar ochii începură să-i râdă
privirea lui deschidea lumi în sufletul ei, le deschidea larg şi lăsa în trupul ei
să zboare emoţii colorate, înfăşurate în aripi mari şi sclipitoare
deodată se opri şi o privi mai altfel. era adânc precum gândurile ei încătuşate
rupse două fire de iarbă şi le împleti. unul i l-a pus ei să-l aibă de drum de suflet
pentru totdeauna. mâna aceea era calea lui către inima ei mereu. aşa i-a spus.
celălalt inel i l-a dat ei să i-l pună lui. să-l aibă el de drum spre sufletul ei până la capăt.
dacă eu m-am legat, iar cerul ne-a surâs...cine oare va avea dreptul să ia ce noi ne-am dăruit?
a întrebat. ea a tăcut şi i-a răspuns doar în suflet...uitarea şi plecarea. ele sunt singurele.
plecările au venit rând pe rând asemeni unor nori de cocori albaştri, apoi cenuşii, iar mai apoi negri.
cerul nu le-a mai surâs. a plâns desupra lor zboruri negre şi frânte, iar ei şi-au dăruit câte o aripă.
au trecut ani. încă sunt şchiopi. el într-un capăt de lume. ea în alt capăt de lume. (lumea lor)
câteodată gândurile bat la geam de suflet, iar atunci pumnii se frâng, fruntea cade apăsat,
iar inima se agaţă de piept. păcat că piepturile nu au ferestre! şi ţipă! ţipete de cerneală.
apoi...linişte. sau nu. pe cer încă se mai aud fâlfâiri albastre. doar visul îi mai lasă aleşii lumii
în care nimic nu i-a despărţit. până aseară. până aseară! până aseară!!! ţipă toată carnea,
toată fiinţa asta care fără suflet nu mai e nimic. inima stă. nu mai caută ferestre. la ce bun?
fără cealaltă aripă lumea ar fi doar o cădere liberă mereu. un cer negru.
poftim...mi-a spus în vis aseară. inelul. ţi-am jurat că te voi iubi până la capăt. m-am ţinut de cuvânt.
am venit să-ţi dau sufletul în acest inel...să ai drum spre mine mereu oriunde voi fi. şi ai plecat.
privirea ta nu mai deschidea lumi. era dincolo de ele. sper doar că unde eşti nu cresc aripi adevărate,
iar visele sunt doar vise. au trecut ani. vor mai trece. ea încă este soţia unui fir de iarbă. şi va fi.

10 comentarii:

Matilda spunea...

Superb ! Jumătate aripă-frîntă şi jumătate inel-de-iarbă...
Cam asta facem în viaţă,orbecăim în căutarea celeilalte jumătăţi, iar ea se află, deseori, doar în vis...

Cristian Lisandru spunea...

Cu mare încântare am citit, iar un pasaj m-a determinat să îl şi selectez:

"câteodată gândurile le bat la geam de suflet, iar atunci pumnii se frâng, fruntea cade apăsat,
iar inima se agaţă de piept. păcat că piepturile nu au ferestre! şi ţipă! ţipete de cerneală.
apoi...linişte"...

Gânduri bune, Lady Allia!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Matilda, uneori ne frângem cu multă vreme în urmă şi nimeni vreodată nu va mai reuşi să ne culeagă, să ne lipească şi să ne iubească atât de mult încât să vrem să fim la loc...un suflet cu ferestre către alte lumi decât cele ştiute până atunci...

Eu sunt însă o...fericită :).

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Lisandru...uneori amintirile ne trg clopotele celor mai frumoase încăperi din noi. Uneori o fac să ne amintească, alteori să ne neliniştească.

Mulţumesc pentru gânduri...

Geanina Lisandru spunea...

Se impune un link către minunăția aceasta care se completează de minune cu postarea mea de astăzi.

Aș selecta un pasaj dar ar fi nedrept pentru celelalte care mi/au încântat spiritul.

Te îmbrățișez cu toată dragostea!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Mulţumesc Geanina...
Mă bucură nespus faptul că plac textele mele şi se poate ajunge acolo...unde mi-ar plăcea să ştiu că se poate ajunge citind o poezie sau o proză...

Te îmbrăţişez cu drag!

fir de iarbă spunea...

"rupse două fire de iarbă şi le împleti. unul i l-a pus ei să-l aibă de drum de suflet
pentru totdeauna. mâna aceea era calea lui către inima ei mereu. aşa i-a spus."

Greşit... aşa a simţit!
De spus i-a spus că îi stă bine desculă şi îmbujorată, iar acum îi spune: râdeai mai des femeie lună...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Ai dreptate...râdeam mai des.

Crengu spunea...

Domnita, sotia unui fir de iarba nu trebuie niciodata sa uite sa rada. Stii de ce? Pentru ca o mangaie soarele, chiar si dupa o iarna grea. :)Si-apoi, firele de iarba sunt ca ghioceii: rezistente, dar gingase.

Fie s-adormi cu zambetul pe buze si sa ai o noapte senina, hangita mea draga! >:D< :*

P.S.: Cu siguranta, te-a bucurat sa-l auzi pe Stefan. Urmez eu, cand nu ne-om mai juca pititea! :p

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Cu siguranţă m-am bucurat Domniţa mea dragă... Am cam amuţit :D...eu marea şi vorbăreaţa Hangiţă :))).

Mulţumesc pentru cadoul ce ai dorit a mi-l face de ziua femeii :).

Eram tânără Domniţă..., tânără şi crudă precum iarba de pe deget atunci... A trecut. Au rămas doar nişte gânduri frumoase să le avem de caprifoi.

Eu sunt doar o Fănuşă :) şi sunt nespus de fericită pentru asta!

Te iubesc nespus pitita mea pitică :)!

Somn uşor draga mea..., somn uşor...