12 martie 2010

omul nimănui


(Sursa foto: internet)

oare de câte ori poate cerul să facă picaje?
adică, să se prăbuşească în noi aşa, asemeni unui şoim rănit
cu aripile deschise
fără să bată aerul
lovit în suflet de cuvântul cuiva, care-l credea doar un origami
peste nori

( cât e de greu să ţinteşti hârtii albe cu suflet?)

oare de câte ori poate trupul să facă picaje?
adică, să se adune în noi aşa, asemeni unui prunc
ce vrea să se nască
fără să se zbată
adunat în pântecul nerostit vreodată, asemeni unei rugăciuni
pictate
într-o biserică unde doar eu intru
să mă răstignesc
în vise frânte şi în neputinţe

(cât poate fi de greu să-ţi baţi singur cuie în tălpi şi-n palme,
iar apoi să urli în tine?)

desculţă şi goală de fiecare dată
trag lumea după mine ca pe o perdea
mă aşez în mine, strâng genunchii,
pun fruntea
şi mă nasc. mă nasc, mă nasc,
dar nu am nici măcar o moaşă care să mă scoată
bucăţi
din mine
să mă împartă câinilor, sau oamenilor, sau mamei,
sau pur şi simplu să mă arunce
peste şapte mări şi şapte zări

(să mă ia vântul peste tot pământul...)

pe la ferestre îmi trec firişoare de sânge şi lacrimi
cad încet
un ţipăt
s-a ridicat asemeni unei săgeţi sfârtecând cu ghearele
toată pielea în care mi s-au îmbrăcat dimineţile
liniştite de altădată

"TATĂ! DEZBRACĂ-MĂ DE MINE ŞI UITĂ-MĂ DE TOT!"

aşa, ştiu că speranţele au murit de tot
înainte să le plantez în vene,
înainte să le ud, să le cresc,
iar apoi să tot mor cu fiecare dintre ele
ca şi cum aş fi
omul nimănui!

6 comentarii:

Ion Toma Ionescu spunea...

Curata putin de grseli prima strofa si mai aseaza-te o data in genunchi asupra textului pentru ca merita !

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Domnule Toma ştiţi care e marea mea problemă?
Că le scriu instant...cum îmi vin şi când îmi vin. De cele mai multe ori ar trebui probabil lucrate ca să fie ceea ce ar putea fi, dar mă credeţi că nu ştiu cum?

Nu le pot modifica pentru că nu pot simţi altfel deloc, deloc şi da...ştiu că e rău pentru multe poezii.
Am să încerc însă....

VĂ MULŢUMESC din suflet pentru faptul că v-am găsit pe aici...

Cristian Lisandru spunea...

Am selectat un pasaj care mi-a plăcut într-adevăr foarte mult.


"desculţă şi goală de fiecare dată
trag lumea după mine ca pe o perdea
"mă aşez în mine, strâng genunchii,
pun fruntea
şi mă nasc. mă nasc, mă nasc,
dar nu am nici măcar o moaşă care să mă scoată
măcar bucăţi
din mine
să mă împartă câinilor sau oamenilor sau mamei
sau pur şi simplu să mă arunce
peste şapte mări şi şapte zări"...

Nu discut despre greşelile de formă sau de tastare, sunt prea puţin concludente... Domnul Toma zice bine, o revenire a supra textului nu-i poate face decât bine.

E o repetiţie a lui "măcar", asta cred că trebuie eliminată, ori într-o parte, ori în cealaltă. Tu decizi. Seară bună, Lady Allia!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Mulţumesc Lisandru...
Cred că defapt asta aştept de la cititorii şi prietenii mei.

Unele greşeli de formă sunt induse de dragul textului. Unele poezii necesită astfel de "manevre".

Măcar era o greşeală de tastare şi neatenţie...mulţumesc încă o dată!
Asupra poeziei deja revenisem. Acum, chiar sunt în pană :D.

Matilda spunea...

Important este că eşti sinceră, că scrii cu inima, şi atunci e posibil să mai greşeşti. Dar e frumos, e din suflet, continuă, draga mea, şi va fi din ce în ce mai bine...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Mulţumesc Matilda...

Nu ştiu dacă ţi-am spus vreodată, dar tre dragă îmi eşti. Eşti un om desoebit, sincer şi plin de frumuseţe sufletească şi morală!

Nu pot decât să fiu feriiă că te-am întâlnit în rumul acesta care se numeşte viaţă...!