16 octombrie 2010

răscruci

 


a trecut ceva vreme
de când nu mi-am mai pus pe umeri mantia gândurilor tale,
 iar afară miroase a toamnă... iubite
a toamnă şi a depărtare


a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai mai trecut pragul sufletului să aprinzi lumina,
iar în mine se adună frunze... iubite
frunze şi teamă


a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai pus mâna adăpost în mâinile tale,
iar afară adie vânt rece...iubite
vânt rece şi tăcere


a trecut ceva vreme
de când nici eu nu ţi-am mai aşezat pe umeri mantia zâmbetului meu,
iar în tine mijea dorul de mine
de mine şi de noi


dar ştii iubite?
azi m-am îmbrăcat din nou în entuziasm şi copilărie
în zbor
să poţi să mă ţii pe pleoape când se închid obosite
peste răscruci în toate colţurile sufletului
fără mine

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cât mai există speranţă şi visare totul poate renaşte...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Bine te găsesc Cristian...
Da, aşa cred şi eu...speranţa şi visarea sunt cele care pot muta munţii din sufletele noastre :).

Anonim spunea...

... a muta munţi, a topi gheţari ... scrisul e o binecuvântare! Felicitări!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

da, scrisul chiar este o binecuvântare...