16 octombrie 2010
răscruci
a trecut ceva vreme
de când nu mi-am mai pus pe umeri mantia gândurilor tale,
iar afară miroase a toamnă... iubite
a toamnă şi a depărtare
a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai mai trecut pragul sufletului să aprinzi lumina,
iar în mine se adună frunze... iubite
frunze şi teamă
a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai pus mâna adăpost în mâinile tale,
iar afară adie vânt rece...iubite
vânt rece şi tăcere
a trecut ceva vreme
de când nici eu nu ţi-am mai aşezat pe umeri mantia zâmbetului meu,
iar în tine mijea dorul de mine
de mine şi de noi
dar ştii iubite?
azi m-am îmbrăcat din nou în entuziasm şi copilărie
în zbor
să poţi să mă ţii pe pleoape când se închid obosite
peste răscruci în toate colţurile sufletului
fără mine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Cât mai există speranţă şi visare totul poate renaşte...
Bine te găsesc Cristian...
Da, aşa cred şi eu...speranţa şi visarea sunt cele care pot muta munţii din sufletele noastre :).
... a muta munţi, a topi gheţari ... scrisul e o binecuvântare! Felicitări!
da, scrisul chiar este o binecuvântare...
Trimiteți un comentariu