Autorii blogosferei aici şi dincolo de ea - Azi, Cristian Lisandru

Pe Cristian Lisandru, l-am cunoscut cu multă vreme în urmă. Aici. Pe internet. Mă plimbăream pe net în căutarea unei oaze de linişte, de senin, de zâmbet, dar şi de frumos. Am găsit oaza aceasta aparent întâmplător. Spun aparent deoarece eu nu mai cred demult în aparanţe, în coincidenţe, în întâmplări. Fiecare lucru care ni se întâmplă, fiecare om pe care îl cunoaştem, nu este altceva decât continuarea unei lecţii către noi înşine. Când eu l-am cunoscut pe Lisandru, pagina lui personală era plină de oameni, de prieteni, de linkuri. Unii dintre ei probabil erau acolo pentru schimb de linkuri, alţii pentru ratingul propriei pagini, alţii, iar aceştia spun eu sunt cei mai importanţi, erau acolo pentru textele lui Lisandru, pentru prospeţimea şi frumuseţea unor sentimente care ne duc cu gândul la Eminescu şi Veronica...la dragostea dintre el şi Geanina lui iubită....cum îi place lui să îi spună.
O vreme, pagina lui Lisandru, dar nu numai, era dimineaţa mea senină, însorită. Mă furişam cum deschideam ochii şi citeam. Uneori comentam. Uneori doar priveam. Alteori mă bucuram. Alteori mă întristam, dar era minunat să mă aflu acolo. Din păcate, iar asta cred că aţi putut observa foarte mulţi, de aproape doi ani stagnez la interacţiunea cu alte bloguri. O fac rar şi scurt. Repet, din păcate. Ştiu că lipsa comentariilor mele pe alte bloguri uneori a fost criticată, alteori neânţeleasă, deşi mi-ar fi plăcut ca aceia dintre voi care m-aţi cunoscut cât de cât să ştiţi şi să vă daţi seama că sunt lucruri în viaţa noastră care nu depind de noi în măsura în care ne-am dori noi. Poate şi Lisandru s-a supărat pe mine din această cauză. Pe bună dreptate. Poate şi minunea de femeie Geanina s-a supărat. pe bună dreptate. Poate şi dragii mei din blogosfera vrânceană. Şi, pe bune dreptate. Dar, sunt întâmplări şi meandre în viaţa mea personală pe care nu pot să le discut. Sunt prea persoanel şi mult prea dureroase. Am vrut mereu ca acest blog să fie unul al seninului, al luminii, al zâmbetului, al poveştilor. Cred că am dat-o în bară. Uneori a fost altceva. Asta e. Toţi greşim. Nu mi-am dorit niciodată rating pe blog. Nu mi-am dorit să fiu în primii 100 ai topurilor. Nu am fost avidă după clickuri. Toate au venit natural. Nu am socotit să fiu artificială şi am crezut că oamenii pot înţelege asta. Când am putut şi evenimentele din viaţa mea mi-au permis am intrat pe alte bloguri şi am comentat. Când nu am putut am rămas în colivia mea de vise şi de gânduri, de tristeţi şi de amărăciuni. Dar, ce vorbesc eu aici? Vreau să vorbesc despre Lisandru. Lisandru, scrie frumos, natural, sensibil, real, dar minunat. Acolo poţi găsi o lectură care să te smulgă din contidian şi să te arunce într-o lume pe care mulţi am uitat-o deja. Am uitat-o de multă vreme. E bine când găsim însă locuri care să ne-o reamintească. La Lisandru am găsit şi francheţe şi romantism. Acestea sunt defapt calităţi deosebite la un om. Poate uneori am găsit şi altceva, dar cum am spus, toţi avem dreptul după multe şuturi în fund date de oamenii de la care nu ne aşteptăm să nu mai credem în sinceritatea sau dezinvoltura altora. Acestea însă nu au contat. Nu ar conta nici dacă m-ar azvârli pe uşă afară. Am să ies şi am sătrag cu ochiul pe geam :). Asta e. Îmi asum tăcerile, lipsa de dialog şi durerea de a nu fi putut vorbi la timp, dar nu aş renunţa la textele lui Lisandru despre care am mai scris dealtfel, pentru nimic în lume. Mai ales la proza lui. Aţi citit-o vreodată??? Nu? Să nu o treceţi cu vederea. Vouă vă furaţi căciula. Aţi rata o poveste minunată.

Vreau doar să spun, că uneori nu putem face anumite gesturi la timpul lor, dar contează că nu uităm niciodată omul pentru care am face acel gest frumos. poate uneori nu putem spune lucurile la timp, dar contează că le simţim, iar uneori chiar le spunem cu întârziere. Vreau să spun că în toată această călătorie numită viaţă facem deseori greşeli, omitem, dar contează ceea ce ne rămâne în suflet la sfârşit: dragostea, acţiunile şi oamenii pe care i-am cunoscut. Contează ca atunci să putem zâmbi mulţumiţi, iar despărţirea să fie una care deşi e dureroasă este una în care nu avem regrete!

Pentru mine Lisandru a fost şi este o lecţie constantă despre ceea ce înseamnă omenie, frumuseţe şi prietenie. Nu sunt prietenul care mi-aş dori să fiu, dar ştiu să mă bucur sincer ori de câte ori cineva îşi împlineşte un vis. Lisandru şi-a împlinit multe vise în viaţa sa. Probabil a rămas şi cu  multe gusturi amare. Aşa se întâmplă ori de câte ori un om frumos ajunge să fie fericit. Unii se bucură pentru el, alţii simt invidie, iar alţii socotesc să mai şi bârfească. Contează însă rezultatul final. Esenţa umană din noi, iubirea şi ceea ce dăruim celor din jur!

Lisandru ne dăruieşte pe lângă omul care este creaţie. Creaţia venită din sufletul unui om care ştie dărui şi iubi frumos fără jumătăţi de măsură, iar creaţia sa se poate găsi pe blogul său, la secţiunea "Cărţile mele".

Aşa cum i-am dorit de fiecare dată, îi doresc şi acum...drum frumos şi plin de inspiraţie pe calea condeiului. Îi doresc să ne umple cu minunile scrierilor sale şi să îşi aibă muza iubită mereu alături de sufletul său!

Mă iartă Lisandru, pentru că nu am ştiut să îţi fiu, atunci când poate sufletul tău frumos a simţit asta. Ştiu că gestul meu poate fi încadrat foarte sincer la categoria "nesimţirile Alliei", dar sper să mă crezi pe cuvânt când îţi spun că mă bucur sincer pentru tine şi mi-aş dori ca într-o zi, oamenii, mulţi dintre ei să poată să găsească şi să vadă în textele tale ceea ce am găsit şi am văzut eu, ba chiar mai mult. Aşa cum am mai spus, fără laude gratuite, textele tale merită cu adevărat un loc în literatura românească, iar asta pentru că au esenţă, au puterea cuvântului şi sunt bine puse în pagină.

Pentru aceia dintre voi care doriţi să aveţi în bibliotecă o carte de-a lui Lisandru...puteţi să o comandaţi pe 

office.literatura@gmail.com
Părerea mea este că nu veţi regreta să aveţi oricare dintre aceste cărţi în biblioteca voastră...

Mult succes Lisandru!

~~{{~~