lasă-mă nimănui...

(Sursa foto: internet)

nu trebuie să spui nimic dragul meu
în această ecuație cu "n" necunoscute
mi-am învățat de foarte mult timp, locul
stau așa, tăcută, la colțul sufletului...așteptând
să treacă timpul peste mine,
iar din pământul lacrimilor mele
să răsară flori

(doare atât de tare să fi mormânt oamenilor
ei vin, lasă vorbe adânci, rup o floare și pleacă
în urma lor în carne îți rămân doar amintirile,
privirile în care te scalzi ca într-o mare de liniște
apoi, nimic
numai tăcere)

nici tu nu trebuie să spui nimic dragul meu...
apleacă-te și rupe din mine toate florile,
răscolește-mi pământul,
întoarce-mi apele pe dos și
rupe-mă,
rupe-mă iubitul meu,
IUBITULE
(iubituleee)
în mii de bucăți
aruncă-le în cele patru colțuri ale lumilor mele,
ale lumilor tale
aruncă-le câinilor,
lupilor,
corbilor,
taie-mă cu privirea ta frumoasă
ca pe o bucată de carne vie
țipă-mă,
țipă,
șoptește-mi,
dar spune-mi ceva...
orice
spune-mi să plec,
să dispar,
să mor în mine,
să mă îngrop la picioarele tale,
ca o tăcere adâncă,
adâncă,
dar vorbește-mi dragul meu
despre orice,
despre tine,
despre o altă femeie,
despre cântec,
despre un cer turcoaz,
despre un apus purpuriu,
despre orice..
așa cum numai tu știi să vorbești
chiar și atunci când privești zâmbind
în mine
dăruindu-mi liniştea unui cer
atât de senin și larg
dacă nu poți,
lasă-mă așa
femeia cuvânt, femeia fără chip
femeia tăcerii...
femeia ce o poți șterge cu radiera
oricând
și pleacă
deșiră-mă ca pe un șal de vise
și lasă-mă nimănui
iubitule...