Luaţi atitudine şi învăţaţi să bateţi în acelaşi ritm cu oraşul vostru!

Stau de ore în şir şi mă uit la reportajul făcut de colegii mei în Sud, dar nu reuşesc să leg două fraze. Pur şi simplu nu ştiu de unde să încep acest articol. Sunt atât, atât de revoltată! Sudul este casa mea. Oamenii şi copacii de acolo sunt familia mea!

Am promovat multe de-a lungul timpului, dar constat că acest articol este cel mai greu. Toţi despre care am scris pot riposta într-un fel sau altul împotriva răutăţii sau iresponsabilităţii oamenilor.

Copacii, însă, nu!

Ei doar dăruiesc. Dăruiesc frumuseţe, umbră, oxigen! Sunt mici frânturi de natură, care ne aduc prospeţime în oraşele noastre pline de betoane, zgomote şi poluare. Ei transformă acest carusel de nebunie în oaze de linişte, de triluri şi relaxare. Trag oarecum natura mai aproape de noi. Sunt nişte umbrele naturale care ne încântă cu foşnetul lor, cu verdele lor. Unii dintre ei au zeci de ani. Au crescut greu, dar au crescut şi au adus numai bucurie oamenilor. Oamenii sunt oricum încărcaţi cu rutina lor zilnică, stres, oboseală, gânduri, neputinţe. Au nevoie de aceşti prieteni foşnitori sub ferestrele lor. Pentru că s-au obişnuit cu ei acolo. Pentru că deja sunt parte din familie. Din acel loc. Pentru că aşa cum am spus ei doar ne dăruiesc. Nu pot să se revolte. Nu pot să ţipe: “Nu mă tăia, sunt prieten!”.

Ţipăm noi, în locul lor, dar uneori, când ne lovim de o administraţie obosită şi lipsită de viziune care nu ţine cont de legislaţia în vigoare, de ceea ce îşi doresc cetăţenii…nu putem face nimic. Am fi putut. La alegerile locale. Dar nu am făcut-o. Acum, mă uit la această situaţie gravă şi îmi spun cu mare tristeţe în suflet: “Unde poate duce oboseala unui primar, lipsa de viziune şi iresponsabilitatea alegătorilor… La un măcel verde!”. Iar acesta poate fi doar începutul!

M-am mutat din Oradea în Focşani deoarece am găsit aici casa sufletului meu. Mi-a plăcut faptul că Focşaniul are oameni buni şi multă verdeaţă. Poate nu câtă e nevoie, dar mai multă decât în alte oraşe. Mă plimbam în fiecare zi şi pe orice stradă aş fi mers, aceasta era străjuită de copaci umbroşi, care foşneau a istorie şi minune. Nu ştiu câţi aţi observat, dar majoritatea caselor au în curte cel puţin un brad.

Am fotografiat mulţi dintre ei, deoarece îi iubesc şi am vrut să îi duc cu mine peste ani. Aş vrea să văd însă mai multă lume făcând asta. Şi nu doar când se trezesc că li se însemnează copacii din faţa blocurilor ci, mereu! Oazele noastre de linişte trebuiesc protejate şi iubite. Poate nu este Focşaniul cel mai frumos oraş, dar avem în el nişte lucruri de care ne putem mândri şi pentru care ar trebui să ştim să luăm atitudine: arhitectura, istoria, spaţiile verzi şi parcurile!!! Ar trebui să le protejăm şi să le păstrăm curate.

De azi, îmi promit că am să vă arat un altfel de Focşani. ACESTA! Acesta pe care domnul primar se pare că nu îl respectă defel şi nu îl iubeşte. Acesta pe care vrea să îl înlocuiască mereu cu copii ieftine, betoane şi arbuşti. Fără să ne consulte, fără să ne întrebe, doar de la el putere! Nu se poate aşa. Focşaniul este în primul rând al focşănenilor şi al lui, iar el nu este doar un oraş de betoane. Este un oraş în care sufletul sunt oamenii! Luaţi atitudine şi învăţaţi să bateţi în acelaşi ritm cu oraşul vostru!

Articolul puteţi să îl citiţi şi pe Vrancea Media