9 aprilie 2015
există un Dumnezeu al îndrăgostiților
acum, nu mai am nici o îndoială
există un Dumnezeu al îndrăgostiților, doar că nu dă credite anticipat
decât pentru acte de iubire adevărată și necondiționată
mulțumesc, Doamne! începeam să mă simt cel mai păcătos copil
al Tău, doar pentru că mi-am permis să iubesc un bărbat interzis.
a durat ceva până să-mi răspunzi că oamenii nu sunt ipoteci pe viață
sau posesii, ci suflete în stare pură, cu drept de vot și decizie în viața lor.
începeam să cred că ții cu gardienii, Doamne. nu că ar fi fost rău, dar nu
în cazul în care iubirii i se pune cătușe și i se aplică corecții
când ea, nici nu mai poate să se manifeste în acele condiții.
bine Doamne...o cafea? știu că e post. de aia am lăsat-o neagră.
știu, mereu spui că nu bei, dar în urma Ta, cana e întotdeauna goală
semn că te mai scot din suflet lângă mine uneori. la o cană de vorbe ca de
la Tată la fiică. cu mine nici un Tată nu își bea cafeaua.
acum, nu mai am nici o îndoială
ești în primul rând un Dumnezeu al iubirii. al iubirii mele.
mulțumesc, Doamne! un cubuleț de zahăr totuși? nu? ziceam și eu
un altfel de Te Iubesc în timp ce semnam condica zilnică către Tine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu