(Inima are memoria ei
E bine că nu ascultă de noi și ne trăiește
Pe rând, deodată, separat, împreună
Și ne aduce mereu de oriunde ne-am fi)
- Iubito!? Vrei să bați pentru mine?
- Atâta timp cât mă vei purta și mult după ce nu vom mai fi! Mă simți? Ce gust am?
- Ești însuși gustul! Sângele! Viața! E ca atunci când am sărutat sânul tău și am devenit însuși sărutul!
- Și mă vei săruta toată?
- Da! Vei fi precum rozarul și nu mă voi grăbi deloc să îmi fac rugăciunile sufletului!
- Te voi purta pe piele iubite! Pielea mea își va aminti mereu mângâierile și sărutările tale! Va deveni însuși rugăciunea! Iubite...în lipsa ta, pot să-mi sărut căușul palmei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu