nimeni nu mi-a îmblânzit inima cum ai făcut-o tu
și nimeni nu mi-a sălbăticit simțurile cum o faci tu
am devenit o felină îmblânzită de glasul tău chiar și când taci
și aduni sub pielea mea, în sângele meu herghelii de roibi
pe care îi faci să necheze atingându-i doar cu gândurile
ar fi în stare să se arunce în ocean de pe stânci singuratece
dacă te-ar auzi strigându-i din ape; dorințele mele au devenit sinucigașe,
nebune, animale de pradă domesticite de dragostea ta,
ce te urmează peste tot doar ca să le stăvilești foamea,
iar tu, ca să le potolești freamătul mă arunci în mijlocul lor împreună cu tine
și îmi ceri să te țip tuturor simțurilor mele ca să audă tot universul
ce îngerii și demoni întemnițați s-au dezlănțuit în mine până la eliberare,
iar eu te strig pe toate octavele și sunetele lumești și nelumești
până ajung să te scriu și să te consemnez în mine că te-ai întâmplat
pâna la ultima mea celulă ca eu să te simt mereu, oricând umblu
și mi se ating picioarele și inima de piele
ești drogul meu, iar eu am să-mi injectez viața direct în vene cu tine
până la supradoză chiar dacă am să mor de atâta dragoste
mai bine mor de ea decât să mor stupid în somn, de netrăire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu