luminile se stingeau rând pe rând
pe jos
erau doar urmele mele
de atâta tăcere le auzeam foşnind
printre frunze
amintirile-mi murmurau
înveşmântate în aburi
de pădure
gleznele îmi erau afundate
în apă,
toate visele păreau să mi se învălmăşească
în ea,
iar sufletul zăcea
printre pietre
tras în cascadă de-o ultimă lacrimă
a cântat cocoşul a treia oară
mă las acolo
şi plec
ziua, nu e timp
de plâns!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu