16 aprilie 2009

drumul meu


am ales sa plec pe drumul meu de lemn verde
unde ploaia din mine
naste diminetile miresme de fan proaspat si reavan
ca sa am "de bine" la drum greu

nu am sa inchid poarta
ma doare tipatul ei de fier rece - am sa o ung cu zambet
omule
e poate tarziu sa ma rostesti
numele meu si-a uitat deja toate literele
in urmele de pasi adanc apasati in mine
am sa iti las insa cu imprumut
o strangere de mana prieteneasca - sa o ai la nevoie
si
sa stiu ca poate intr-o zi...poate
ai sa o strangi zambind
in mana ta
atunci am sa stiu daca plecarile pot inflori
cu iasomie si liliac
din trunchiuri de lemn verde

2 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Pot "înflori" plecările, de ce nu? Dar parcă şi mai frumos "înfloresc" revenirile, cu petale de sărut fierbinte, cu miros de iasomie - parcă îl simt deja - şi cu îmbrăţişări cât pentru un mileniu...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

revenirile la noi înşine sunt întotdeauna un prilej de bucurie. e ca şi cum am regăsi un vechi şi bun prieten...
revenirile ar trebui să aibă mereu miros de iasomie, emoţia florii pusă după ureche, dar...sunt oameni care ştiu să facă să pălească orice floare menită a se naşte frumoasă.

mulţumesc pentru mileniu :). am să-l trăiesc cu emoţie.