15 aprilie 2009

Regatul umbrelor

m-am născut într-un regat al umbrelor
nici măcar steaua mea nu mi-a luminat primul ţipăt
admir lumea din spatele viselor solare
şi sunt invizibilă
pe mine mă dor genunchii sufletului pentru oameni,
iar eu doar mă ating de ei asemeni unui fior
îşi pun şalul pe umeri frumos - a trecut atingerea...
nici măcar frunzele nu foşnesc în urma amintirii
vântul doar îmi şterge paşii
asigurându-mă că nu mai exist - nici măcar urmă
în universul meu galaxiile mor înainte
să se nască
nici o stea nu străluceşte cuminte la locul ei - cad
mă ridic uneori imposibil cu sufletul
pe vârful picioarelor
să le redesenez cu irisul degetului în lacrimi
oamenii intră şi ies din viaţa mea
ca şi când eu nu aş fi acolo
în urma lor închid uşi pe care nu le văd
nu cred în ele - au intrat fără să bată,
ies fără să îi auzi - tiptil
să nu tulbure liniştea cu tăcerea lor pumnal
uneori îi găsesc în mine sărbătorind cu viaţa mea,
ciocnind şampanie, mâncând tort, aprinzând lumânări
numărându-mi anii
pe care eu nu am avut dreptul să mi-i trăiesc
mă întreb uneori dacă sunt ai mei
simt doar că ei au trăit în mine nu şi eu în ei
fiesta a luat sfârşit - se aşterne parastasul
durerii
aştept în afara mea să văd cine rămâne gol cu mine
- nimeni
toţi au ieşit încet, pe rând suflând în lumânări
să nu rămână nimic
nici măcar bucuria privegherii
am rămas singură...singură...în regatul meu de întuneric
să-mi veghez sufletul
la lumânarea anilor şi să reinventez soarele de mâine

2 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Fascinant "regatul tău de întuneric" care aşteaptă - prin tine şi numai prin tine - o rază de soare. Poate că tu eşti lumina din Tărâmul Umbrelor... Felicitări...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Multumesc...