viaţa e doar un ospiciu plin de îngeri
unii îşi bat cuie în aripi,
unii zboară prin colivii mici, mici
crezând că sunt în Rai,
unii se înmulţesc,
unii se dau de pereţi până mor
după ce au desenat pe ei uşi,
unii le folosesc sângele să-şi facă
proiecte de viitor pe pereţii vecini
iar unii stau ghemuiţi în colţuri
şi îşi smulg penele una câte una
urlând cât îi ţine gura:
"eu nu vreau aripi! eu vreau doar picioare!"
atunci, câţiva îngeri care şi-au făcut partid propriu
ridică din aripi
şi le stinge pe umeri câte-o ţigară fin răsucită
în minţi diabolice
"oricum nu simt, sunt doar nişte nebuni"
nebunilor le curg din umerii drepţi toate tăcerile,
iar din umerii stângi copiii, soţiile, soţii, mamele...
ei se apleacă şi-i culeg unul câte unul
şi-i înghit din nou cu un pahar de lacrimi
"viaţa e doar un ospiciu plin de îngeri din care
vreau să evadez,
iar când voi ieşi, vreau să ies umblând pe propriile mele picioare "
4 comentarii:
"viata e doar un ospiciu de ingeri"
eu as adauga si demoni...ingeri si demoni inchisi in acelas loc;imprumutand unii de la altii virtuti si temeri.
da..., poate fi şi asta, doar că eu nu pot să văd demoni în oameni chiar dacă uneori sunt mai răi decât aceştia pentru că ucid ce e mai bun din noi!
Te iubesc Onuleţule! Mult, încât nu am nici cuvinte! Şi pe Luana deasemenea!
Există şi îngeri care au evadat din ei înşişi si au devenit copii...
da..., fiecare îi vedem şi îi percepem altfel :). în asta constă frumuseţea vieţii care nu reiese din această poezie...în faptul că oamenii aduc argumente prin propria lor frumuseţe :).
de asta insist eu să cred în oameni şi în viaţă şi probabil tot asta mă va ajuta în viaţa pe care eu încă nu pot să o percep...
Trimiteți un comentariu