Oarecum, aşa am intrat eu în lumea virtuală...prin ochii şi sufletul copiilor...
Puţini ştiu, dar eu sunt o mămică de înger şi mi-am dorit un copil mai mult decât orice pe lumea aceasta. Nu mi-am cunoscut bebiţa, nu am reuşit decât să văd o umbră mică pe ecograf, dar... a fost suficient să îmi dau seama câtă magie poate exista într-un asemenea moment. Am pierdut sarcina în luna a doua către a treia.
De atunci, mi-am promis că indiferent cât de imposibil este...eu voi deveni mamă într-o zi. Am devenit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol.
Mamă fiind, nu pot să rămân indiferentă la tristeţile sau disperarea altor mame, altor părinţi...de aceea, într-o zi, am cunoscut-o pe Isa, o persoană foarte specială, care şi-a dediact întreg sufletul unor cazuri pe care mulţi oameni le trec cu vederea...nu din indiferenţă, dar din durere pentru durerea acelor oameni.
Atunci am ştiut că rostul meu ca şi mamă e să fiu acolo. Ce exemplu aş fi pentru copila mea, pentru mine dacă m-aş lăsa copleşită de durere şi nu aş încerca măcar să rămân o clipă pe loc...să ascult, să citesc, să privesc, să ajut dacă pot sau cum pot.
M-am implicat în multe cazuri. Unele au fost cazuri fericite, unele mai aşteaptă, iar altele şi-au luat zborul către cer. Copii frumoşi, copii cu vise, cu străluciri în privire, copii atât de puternici, plini de viaţă...care au luptat atât de frumos.
Puţini ştiu, dar eu sunt o mămică de înger şi mi-am dorit un copil mai mult decât orice pe lumea aceasta. Nu mi-am cunoscut bebiţa, nu am reuşit decât să văd o umbră mică pe ecograf, dar... a fost suficient să îmi dau seama câtă magie poate exista într-un asemenea moment. Am pierdut sarcina în luna a doua către a treia.
De atunci, mi-am promis că indiferent cât de imposibil este...eu voi deveni mamă într-o zi. Am devenit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol.
Mamă fiind, nu pot să rămân indiferentă la tristeţile sau disperarea altor mame, altor părinţi...de aceea, într-o zi, am cunoscut-o pe Isa, o persoană foarte specială, care şi-a dediact întreg sufletul unor cazuri pe care mulţi oameni le trec cu vederea...nu din indiferenţă, dar din durere pentru durerea acelor oameni.
Atunci am ştiut că rostul meu ca şi mamă e să fiu acolo. Ce exemplu aş fi pentru copila mea, pentru mine dacă m-aş lăsa copleşită de durere şi nu aş încerca măcar să rămân o clipă pe loc...să ascult, să citesc, să privesc, să ajut dacă pot sau cum pot.
M-am implicat în multe cazuri. Unele au fost cazuri fericite, unele mai aşteaptă, iar altele şi-au luat zborul către cer. Copii frumoşi, copii cu vise, cu străluciri în privire, copii atât de puternici, plini de viaţă...care au luptat atât de frumos.
A trecut o vreme de când nu m-am mai implicat. În anul trecut şi începutul acestui an, câţiva copii au mers să se joace printre stele, iar aici jos...pământul a devenit mai gol, iar părinţii...au rămas să privească mereu către cer...poate, poate o stea mai atare va sclipi altfel, iar ei îşi vor revedea puii... Nu am fost pregătită o vreme să mai scriu despre boală, despre suferinţă, despre transplanturi, despre tremurul din glasul mamei..., dar azi, mi-am luat sufletul în gât şi cu un nod de amărăciune, dar şi de speranţă...mi-am spus că trebuie să scriu iar! Acolo undeva, sunt persoane care au nevoie să creadă şi să spere, iar aici sunt încă oameni care pot oferi sprijin...
David, este un copil aparent sănătos, aparent un copil ca oricare altul. Copii sunt foarte puternici... Copii ne dau lecţii adevărate despre viaţă. Priviţi-i doar cu atenţie...
La fel şi David!
El ne învaţă cum poate un bebe de 2 anişori să lupte cu stările critice cauzate de diabet.
Pentru unii, diabetul este doar o boală..., o boală ca oricare alta. pentru cei care cunosc însă această boală, diabetul este mai mult decât o boală...este un chin. Teste peste teste la timp scurt, scăderea sau creşterea glicemiei, greţuri, dureri de cap, ameţeli, leşin ...diete.
Să ajungi ca în buzunar sau în poşetă sau în borsetă să ai cu tine în loc de chestii personale...injecţii.., să nu poţi alerga cu prietenii, să nu poţi face lucuri pe care orice copil vrea să le facă...
Părinţii lui David au înţeles că pot să îl ajute. Au găsit şi o soluţie. La recomandarea unor medici din România s-a găsit o posibilitate în Germania.
Aceasta constă într-o extracţie a unor celule din măduva osoasă şi apoi prin inserţia lor intravenos. Intervenţia nu asigură vindecarea completă dar oferă o stabilitate a a glicemiei şi astfel David va avea mai multe clipe de luciditate de care se va putea bucura în aceste clipe atât de importante.
David ar trebui acum să alerge primii paşi stingheri, firavi.
David ar trebui acum să descopere lumea din jurul său, parcurile, copiii, maşinuţele, mingea...
David ar trebui să se poată bucura pe deplin de mama şi de tata...
David vrea să poată face toate acestea, dar momentan nu poate...
David vrea să poată face toate acestea, dar momentan nu poate...
Eu cred în mulţi care au ajutat în cazurile precedente, care au redat zboruri şi vieţi.
Numai Dumnezeu şi unii prăinţi ştiu cum îngerii de dincolo de monitoare au ştiut să apară, să citească, să asculte şi să ajute! Eu cunosc bunătatea acestor îngeri!
Am văzut ce pot să facă şi cum pot să aşeze din nou aripile...
Vă rog...cine poate şi vrea...să fie din nou înger păzitor pentru un fluturaş firav să sune la numerele de telefon:
Dragoş Ionaşcu 0722.238606
Andra Ionaşcu 0735.565606
sau prin mail la adresa ionascudragos@gmail.com
Vă rog din suflet...daţi mai departe! Într-o lume cu oameni, nimeni nu ar trebui să înveţe să spere singur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu