26 noiembrie 2010

timp în timp

 Yanni - One man dream
   




 păşea încet şi apăsat. piciorul drept se târa după cel stâng asemeni unei dureri de demult. amintiri. se aşeza pe un scaun mic şi verde. mereu acelaşi. mereu în acelaşi loc. probabil printre puţinele lucuri din viaţa lui care nu se schimbau. copiii au crescut. un el şi o ea. niciunul fericiţi. scoase cutia de chibrite şi pachetul de Mărăşeşti. luă o ţigară şi o aprinse. trase în piept ca şi cum acolo era salvarea şi liniştea. ştia şi el că nu e aşa. piciorul începu să îi zvâcnească, iar el şi-l frecă încet. niciodată de cincizeci de ani nu şi-l mai simţi cald. şi-ar fi dorit să nu-l mai doară...măcar o dată. mânuţa i se aşeză pe umăr. aminitirile plecară. nefericirea copiilor lui plecă şi ea. durerea nu mai o simţea la fel. zâmbi larg. întoarse obrazul drept încet şi îl lipi de mânuţă.

- nu ţi-e frig zânuţa mea?
- cu tine? nuuu! mai faci rotocoale? unul?
- unul! şi făcu. vreo trei sau mai multe, pentru că ea râdea şi se ridica pe vârfuri să se lupte cu spada.
- am ucis un pirat de stele!
- eu cred că am văzut mai mulţi! eşti sigură căpitane că era doar unul? râse.
fetiţa privi către faţa bunicului. nu vedea ridurile. nu vedea barba de două zile şi nici măcar urma timpului. ea vedea doar ochii albaştri şi strălucirea. puse mâna pe ei, iar apoi îi sărută încet.
- bunicule?
- da, zânuţa mea...
- tu nu ai să pleci de lângă mine niciodată să ştii... te iubesc nespus!
bunicul lăcrimă şi zâmbi. pupă mânuţele fetei şi o luă pe genunchi. trase şuba în jurul ei şi stătură o vreme aşa. tăcere. aproape. Rio, câinele fetiţei se fâstâcea pe lîngă gard şi mârâia încet, iar pisicul torcea. din casă se auzea un glas cristalin de femeie. murmura. din când în când se auzea o bufuitură. linişte. bufuitură. bunicul începu să chicotească. fetiţa la fel.
- vă aud să ştiţi, glăsui femeia.
era bunica. făcea cocă de tăieţei.
- nu te supăra Jenică... era linişte, iar bufuiturile alea ale tale erau ceva neaşteptat. părea că vrei să faci tăieţei şi cu masa şi cu peretele. bunicul pufni în râs. fetiţa la fel. bunica nu rezistă nici ea.
- doi aiuriţi. asta sunteţi. doi aiuriţi. şi eu, dar acum nu se pune!
iarăşi linişte. Rio a adormit la picioarele fetiţei. bunciul zâmbea. bunica murmura din nou cântecul, iar de la vale se auzea orăcăitul broaştelor şi târâit de greieri. fetiţa adormi şi ea. bunicul o sărută pe frunte şi închise ochii. de acum, singura lui amintire era: "- tu nu ai să pleci de lângă mine niciodată să ştii... te iubesc nespus!".

păşea încet şi apăsat. piciorul drept se târa după cel stâng asemeni unei dureri de demult. amintiri. se aşeza pe un scaun mic şi verde. mereu acelaşi. mereu în acelaşi loc. femeia se aplecă şi trecu mâna deasupra lui. o părere. scaunul îi dărui o bucată de vopsea verde. arsă de timp şi de vreme. ea o luă în palmă şi o strânse între degete. vopseaua se desprinse în fărâme. sufletul ei deveni verde. părea să o strângă şi pe ea cineva între degete. înghiţi şi trase aer adânc în piept. casa nu mai era. pridvorul nu mai era. Rio murise otrăvit demult. pe bunicul îl otrăvise viaţa, durerea şi multe neâmpliniri. am fost însă acolo. până la capăt "căpitan din stele". i-am dat apă să bea. i-am ţinut capul pe genunchi şi l-am mângâiat în timp ce îi citeam de ale mele. zâmbea. în cealaltă clipă a devenit un rotocol de fum prin care eu îmi trec toată iubirea. au rămas broaştele şi greierii. din când în când, în noapte adânc mi se pare că aud bufuituri şi râsete. atunci dorm liniştită şi zâmbesc. bunicul mă sărută. bunica mă înveleşte. viaţa...? viaţa a avut grijă să îmi dea şi mie acea mânuţă. mânuţa mi se aşează pe umăr. aminitirile pleacă. nefericirea pleacă şi ea. durerea nu mai o simt la fel. zâmbesc larg. întoarc obrazul drept încet şi îl lipesc de mânuţă. ea face ochii mari, râde larg, iar lumea se aşează frumos la locul ei.


2 comentarii:

The dreamer spunea...

citesc si... uit sa mai respir... pot sa-ti devin un cititor fidel ?

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

ca imi esti draga, cred ca stii... :). si, uite asa se ating oamenii. multumesc.