21 iulie 2011

21 iulie o zi cât o viaţă de aşteptări... - La Mulţi Ani Rareş!


 

Îmi amintesc că amiaza acelei zile calde m-a surprins cocoţată alături de verişoara mea Alina cu care am petrecut cele mai frumoase clipe ale copilăriei la bunica...într-un corcoduş bătrân. Stăteam pe o ramură în vărful pomului şi mă uitam zâmbind peste satul pe care fără să ştiu atunci...îmi va rămâne mereu în suflet ca şi un cuib de unde niciodată nu voi dori să zbor pe deplin. Mă uitam peste valea unde am învăţat să pescuiesc, să mă bat cu apă, să culeg mormoloci... Mă uitam peste câmpia...huiuba verde unde duceam gâştele şi trăgeam câte un joc cu mingea cu prietenii mei. Mă uitam la cuibul celor două berze care atâta amar de vreme nu vroiseră să îmi aducă nici un frate.
Îmi amintesc cum alergasem în sat, în alt sat şi alt sat, în oraş, în alt oraş şi alt oraş şi unde vedeam câte un cuib de berze ţipam: "barză barză-ntr-un picior să-mi aduci un frăţior", dar ele...nimic şi...basta. Eu iar strigam. An după an. Ele doar întindeau aripile larg şi clănţăneau cu putere din cioc de mi se răcea şi sângele în mine de spaimă. Mă gândeam că am zis ceva rău, iar ele mă ceartă.
Târziu, când am înţeles defapt că nu ele aduc frăţiorii mi-am dat seama câtă risipă de timp, rugăminţi şi energie au fost berzele astea :), dar nu mai conta.
Acum, contau doar zilele, clipele...
Privind la casa bunicii, îmi aminteam atât de calr ziua de 19 iulie când, mama şi tata au venit cu maşina în sat să mă vadă. Eram în vacanţă. Îmi aduseseră dulciuri, pepene roşu şi galben şi o rochiţă frumoasă. Mama îmi promisese că duminică vom merge la Mădăras la ştrand, iar eu de abia aşteptam. Duminică am mers. Mama nu mi-a minţit niciodată sufletul de copil. Nu am să o uit în acea zi. Stătea la umbra unui copac aproape de bazin şi era îmbrăcată cu o rochie albă de in. La piept avea cusută o floare roşie, iar ea era atât, atât de frumoasă...
În timp ce în capul meu se derulau imagini peste imagini, repetiţii frumoase şi fericite...ca şi acum, ca şi în multe, multe clipe...pe stradă am văzut-o pe bunica alergând cât o ţineau picioarele ei de bunică. Baticul i se legăna în dreapta şi în stânga, iar faţa îi sclipea de bucurie. Atunci, am ştiut!
Bunica nu a apucat să spună că "Neli are un băiat de 2 kg jumătate", cînd eu am sărit din corcoduş. Toţi înlemniseră. Numai eu şi Dumnezeu care îmi dăduse aripi nu...
Nu îmi amintesc aşteptarea şi fâţâiturile din maşina tatei până la maternitate. Au durat o veşnicie. Atât reţin. Îmi amintesc însă clar ca şi lumina zile bucăţica aia de om de sub sticla incubatorului :). Un omuleţ mic, mic, cu nişte mânuţe ireal de micuţe, cu ochii negri ca două bobiţe, cu guriţa cât un năsturel de la păpuşa mea şi roşie, roşie. Îmi amintesc obrajii lui...doi bănuţi roşii, perfect rotunzi. Şi mi-o amintesc pe bunica cum îl privea. Ca pe o minune..."Doamne, dar frumos îi...Uite ce obraji albi are şi ce bujori...Oare pot să îl ţuc măcar o dată?". Bunica...Despre ea nu am să vorbesc astăzi. Aş umple totul cu sufletul ei. Pe ea nu am să o las niciodată să plece. Nu pot. Nici nu accept după atâţia amr de ani unde este...
Mi-l amintesc pe tata. Nu ştiu să îl fi văzut vreodată atât de luminos. Se născuse în sfârşit şi un fecior. Aşa cum îşi doreşte orice tată :).
Da, pentru mine, ziua de 21 iulie a fost o zi cât o viaţă de aşteptare. Îmi doream mereu un frate. Aveam atâtea dulciuri, jucării, iubire...îmi doream să le împart cu cineva toată viaţa mea. Ba, îmi doream atât de mult să apară un frate, o soră, încât i le-aş fi dat bucuroasă lui/ei pe toate.
Când l-am văzut am ştiut...indiferent unde voi fi...voi avea mereu pe cineva să îşi amintească de mine, de desenele pe care i le-am făcut, de orele în care ne jucam împreună, în care ne uitma la Animax, de clipele în care mă speria, de serile în care nu puteam adormi şi îmi desena pe spate sau vorbeam până se crăpa de ziuă...
Poate nu am fost mereu un exemplu bun de urmat şi nici o soră perfectă, dar cu siguranţă sunt cea care a ţopăit ani întregi pe lângă cuiburile de berze, sunt cea care am aşteptat acea clipă cu multă nerăbdare şi emoţie şi sunt cea care este fericită şi îşi iubeşte şi îşi va iubi mereu minunea de frate cu ochi negri...

Ar fi atât de multe de spus, dar când iubeşti mult pe cineva...cuvintele tac şi nu ştiu să exprime...astfel că, eu îţi spun din tot sufletul şi cu toată dragostea şi dorul meu de soră...

La Mulţi Ani, Rareş!

9 comentarii:

Dungha spunea...

La multi ani!
Petrecere frumoasa!

Crengu spunea...

Mai Ion Creanga in varianta feminina, frumos mai povestesti! :) La multi ani sa fie, cu sanatate, dragoste si bucurie!

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Mulţumesc Vali :)! din păcate, suntem cam departe unul de altul...eu şi fratele meu, dar, virtual mi-a promis o felie de tort :D.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crengu...! Te-am sunat! Unde îmi umbli? Mulţumesc de aprecieri :). Tare mi-ar fi plăcut să ascult o poveste de la bădiţa Ion...Cred că m-aş mai fi născut o dată de fericire!!!

Mulţumesc mult pentru urări! Să aibă parte de tot ceea ce este mai bun!

Gabriela spunea...

Multi ani fericiti si impliniti ii urez fratelui tau!

Crengu spunea...

Hehe, ti-am scris pe mail, chiar aseara, inainte sa-ti comentez pe aici. :p Nu-ti verifici mail-urile, domnita! :p

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Mulţumesc Gabriela! Multă sănătate şi bucurii şi ţie :).

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crenguţa, am verificat azi :D. Înainte să intru pe blog. Am văzut burtica şi fata mea dragă. M-a luat cu dor. Am cam plâns :), dar de bucurie. Bucuria de a te şti bine şi de a te putea revedea într-un fel sau altul. Să ai grijă de tine, de voi!

Jumong spunea...

생일 축하합니다!

Happy Birthay from South Korea ;)!