Imagini şi poveşti - Dungha şi Lady Allia - Grădina I, Grădina II

Un drum. Singur. Nimic mai mult. Atât îşi dorea Radu în momentul în care a plecat de acasă. A sărutat fruntea ridată a mamei care plângea în năframă. A sărutat obrajii tatei care se ţinea tare şi a plecat. Până la şosea, drumul era pietruit. Aşa a fost şi apoi. O bună parte din viaţă. Sărută două creştete mici şi unul bălai. Atunci, Radu s-a hotărât să se întoarcă. Zâmbea. În dreapta şi în stânga lui totul era verde. Un basm. Drumul era drept. Asfaltat. Cerul era mai larg ca de obicei. Şi mai senin. Norii desenau abstract. Păsările păreau mai aproape de casa din sufletul lui. Paşii se opriră în capătul satului. Nimic nu mai era la fel. La început îl fulgeră un gând în suflet. Îl şterse de pe frunte cu podul palmei. Nu! Şi continuă. Mama nu mai avea răbdare. Venise până în sat. Năframa era aceeiaşi. Părul nu. Nici faţa. Doar ochii. Tata nu se mai putea abţine. Lăcrima. Uneori drumul e tare pietruit până să devină drept printr-o grădină magică, iar renunţările ne dor, dar până şi copiii zboară din cuiburi.

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto: Dungha     


Coboram în fiecare seară acolo. Locul meu secret. Grădina mea secretă. Stăteam undeva agăţată cu visele de un nor sau de o stea şi coboram. Mă ţineam de un puf de păpădie. Se făcea că eram mică. Atât de mică în mijlocul unei minuni. Noaptea, când gândurile oamenilor adormeau, greierii şi păsăsrile nopţii se trezeau. Ţârâiau, cântau. Se spune că în acea grădină copacii şi iarba pot vorbi. Chiar pot! Spun poveşti. Când ating pământul cu tălpile, îmi pun puful de păpădie pe umeri, ca pe o umbrelă şi alerg, mă rostogolesc, ţip şi sar. Iarba pare atât de înaltă. Soarele răsare. Maiestuos. Păsările desfac larg aripile şi îşi întind gâturile către cer. Pare că până şi păsările îl cunosc pe Dumnezeu şi ştiu să se roage. Tac. Apoi, Dumnezeu vorbeşte. Sau aşa cred eu. Altfel nu îmi pot închipui cum se nasc acele melodii. Când ele cântă, pământul tace. Chiar şi oamenii învaţă să asculte atunci. Eu, mă trezesc. Puful de păpădie zboară departe. E prieten bun cu Nenea Vânt. La noapte se va întoarce. Mereu o face. Încă nu ştiu de ce. Poate, pentru că sufletul meu e mare şi galben şi are forma perfectă a unei păpădii.

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto: Dungha