Timpul şi tăcerea s-au strecurat în mine erodând încet în carne, în sânge...până în oasele sufletului. O fisură mică. Au mai trecut nişte paşi prea grăbiţi. Nişte cuvinte prea grele. Apoi, ai trecut şi tu. Şi ei. Au trecut anii. Azi, peste crevasă a crescu o mlădiţă senină şi verde. Miroase a viaţă şi a zbor. Câteodată zburăm împreună. De cele mai multe ori ne vindecăm împreună. Ea îşi trage seva pentru a creşte. Eu îmi trag seva pentru a umple golul cu pământ fertil şi frumos. Într-o zi, din toate adânciturile nu va rămâne decât ea...cu rădăcini sănătoase şi aripi senine. Cum spuneam, două timpuri diferite s-au întâlnit într-o clipă fericită. Cum spuneam...o fisură mică poate să te macine dacă nu o transformi într-un cuib de timp.
Text: Lady Allia; Foto: Dungha
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu