Oamenii vor să şteargă trecutul. Îl ascund. Îi suprapun modernism. Îl dau jos de pe pereţii clădărilor. De pe pereţii din case. Nu mai avem tablouri. Nu mai sunt la modă. Nu mai avem statui în parcuri. Nu sunt la modă. Avem nişte ciment căruia i s-a făcut "tuning". Nici nu ştii ce reprezintă. Nici nu acesta ar fi scopul. De ce ar fi statuia unui soldat sau a unui scriitor? Au murit. Probabil degeaba. În curând îs scoatem şi pe ei din cărţile de istorie, de literatură. Până şi cititul nu mai e la modă. În piaţă au dispărut dalele cu miresme de istorie. Au dispărut fântânile arteziene elegante. Până şi heleşteele. Ce ne trebuie aşa ceva? La noi nu se scladă păsările de apă în ele ci se spală oamenii pe mâini şi picioare. Dau bătaie de cap. Paznicii ...dacă îi mai avem, nu s-ar mai odihni "citind" integramele. Piaţa strigă. Plânge. Pe acolo au trecut personalităţi. Pe când nu erau personalităţi. Pe acolo s-au scris poeme celebre. Băncile nu mai sunt. Parcul e gol. Murdar de ciment şi dale mărunte. Un muncitor se învârte buimăcit. Nici el nu înţelege de ce schimbă ceva deja frumos. Caragile s-a întors. Din păcate nu el. Ar fi un câştig. S-au întors realităţile moftangiului român.
Text: Lady Allia; Foto: Dungha
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu