Ramona-Sandrina: “Moartea a coborât în biserică!”

Drama părintelui Tudor Marin din Focşani ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga societate românească. Un clopot al trezirii dacă vreţi, care să fie auzit atât de către cei care se ocupă de destinul acestei ţări, cât şi de către biserici şi oameni.

În ultimii ani, am fost bombardaţi şi invadaţi treptat cu tot felul de emisiuni, reclame, divertisment, desene animate şi filme pline de violenţă, de superficialitate, de comportamente bizare şi nelalocul lor, care nu au de transmis nici un mesaj benefic societăţii, în special copiilor sau tinerilor al căror comportament şi caracter este în formare. Din contră aş spune! Instigă la limbaj vulgar, la bătaie, la ceartă, la violenţă, sub toate aspectele ei. Până şi emisiunile de ştiri devin încet, încet, ceva la care ar trebui să se lucreze cu mai multă înţelepciune pentru a nu deveni o sursă de inspiraţie.

Tocmai pentru că vorbim despre un preot deosebit, care toată viaţa lui a făcut diferenţa între cei asemeni lui şi oameni, nu aş vrea să diminuez deloc rostul firesc şi natural al Bisericii în viaţa enoriaşilor. Atât oamenii cât şi bisericile se îndepărtează treptat de cele  fireşti şi de credinţă. Între ei intervine o răceală, o depărtare, un concurs. Mai mult interesaţi de politică, de pământuri, de strâns bani de la enoriaşi de a se certa între ei (sau între biserici după caz), unii preoţi încep să se îndepărteze şi ei, de oameni. Nu ne mai bat la uşi să ne întrebe despre problemele noastre, să ne spună o vorbă de duh sau să ne înveţe de bine, cum făceau altădată. Societatea uneori ne respinge şi ea. Greutăţile ne copleşesc, unele familii nu mai sunt cele ce erau, iar oamenii se pierd de ei şi de Dumnezeu. Uită calea şi nu o mai găsesc. Ajung să nu mai găsească în ei puterea de a lupta pentru bine. Se simt trădaţi, umiliţi, neînţelesi şi aleg calea cea mai uşoară: nepăsarea, egoismul, ura, violenţa. Răzbunarea, cu alte cuvinte. Pe tot, toţi şi toate! Spun aceste lucruri nu pentru a condamna Biserica su preoţii ci pentru a evidenţia necesitatea  şi importanţa lor în rolul şi formarea unei societăţi sănătoase în primul rând spiritual! Este nevoie de preoţi şi Biserică! Chiar este!

Cât despre criminali, adevaraţii ucigaşi ai părintelui Tudor Marin şi autorii morali ai acestui gest incalificabil sunt defapt toţi aceia care instigă la ură şi intoleranţă în toate mediile societăţii. Sunt aceia care aleg să nu se implice în viaţa celor de lângă ei, când aceştia au probleme. Sunt familiile care uită de adevăratul rost al acestei instituţii, un pilon în formarea oricărui individ, îndepărtându-se de proprii copii pentru bunăstarea materială, părăsindu-i fără să le pese dacă aceştia au sau nu nevoie de ei, de îndrumarea şi dragostea lor. Este statul român care în ultimii ani uită cu desăvârşire de faptul că el ne este şi un părinte care în afară de a ne taxa, impozita şi a ne cere tot felul de “biruri” are şi datoria morală de a se ocupa de noi. De a întoarce obligaţiile noastre prin grija lui faţă de cetăţean! Prin implicare în toate mediile şi nivelele sociale.
De a nu ne lăsa mereu fără insitituţii de educaţie calificate, sănătate, case, servici şi a se spăla pe mâini cu deja binecunoscuta expresie: “nu avem de unde”. În ultima vreme, tinerii nu mai au nici un sprijin din partea nimănui când pun primul pas către viaţa ce ar trebui să fie dacă nu foarte frumoasă, măcar normală.

Aceştia ar trebui judecaţi şi condamnaţi alături de Florin Puşcoiu, om pe care trebuie să recunosc, îl cunoşteam din vedere. L-am văzut des, iar acum nu ştiu dacă reacţia de teamă este una firească. Poate ar trebui să fie una de compătimire. Compătimirea unui om care a ajuns să se piardă de Dumnezeu, de oameni, de cele omeneşti şi de el însuşi. Florin Puşcoiu a fost un om deja îmbibat de violenţă şi ură, dacă el a crezut că prin crimă “luptă” pentru libertate. Din nefericire, acesta este doar un exemplu dureros a ceea ce a devenit sau devine încet societatea românească. O societate pe care unii vor să ne-o întemeieze şi să ne-o lase moştenire ca să ne descurcăm în ea cum ştim – ca într-o junglă cu oameni. De data aceasta, moartea a coborât în biserică! Însoţită de ură şi deumanizare. Mâine, unde o vom întâlni?

Când Dumnezeu este luat în râs să nu ne aşteptăm la crearea de valori ci la distrugerea lor. Păcat! Dacă aceasta este societatea în care trăim aş spune doar: opriţi omenirea, vreau să respir ca să pot să cred în una mai bună pentru copilul meu!

Sursa: Vrancea media.ro