De câteva zile, mi-ai luat dragostea, cerul, pământul, toate punctele de echilibru și ai plecat. De atunci, tot încerc să înțeleg cum trăiesc oamenii din inerție și cu tot mai puțin aer. Cum trebuie să trăiască pentru că trebuie. Fiindcă au o datorie față de ei, față de cei dragi și iubirea mare pe care au trăit-o. Față de tine. Mă sufoc. Mor în mine clipă de clipă. Acum, cred că pot înțelege cum se sting oamenii în ei până în sânge. Să mori din dragoste și să nu poți muri! Să te ferească Dumnezeu de o astfel de durere pe care nu o poți trata decât cu omul iubit care nu mai vine! Acesta e un mare blestem, dar și o binecuvântare! Să iubești o veșnicie un om și o iubire! - Ramona-Sandrina, Dialoguri cu un înger
♥ ~ ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu