Ne plăcea un text de a lui Radu Constantinescu. Ăla cu peștișorul.

Toate zilele treceau mai frumos. Și serile. Erai prin preajmă. Vorbeam de toate. Râdeam. Glumeam. Desenam forme diverse și le dădeam drumul pe cer. Povesteam. Ne plăcea luna și poezia. Muzica. Textele frumoase. Făceam schimb de ele. În fiecare dimineață găseam câte unul și găseai câte unul. Ne plăcea un text de a lui Radu Constantinescu. Ăla cu peștișorul. Mie îmi plăcea ideea că învață română și îl hrănesc. Apoi, ai plecat. Mă întreb, dacă va mai învăța română. Dacă plantele nu se vor usca și dacă tu o să îți amintești să zâmbești, să mănânci, să nu tragi de tine peste program mereu...Cine te mai acoperă cu gândul și îți murmură de noapte bună? Da...știu, nu acestea sunt cele mai importante. Pe astea le știi și singur. Trebuie. Ești bărbat, iar bărbații sunt puternici. Era important doar faptul că eram acolo. Încă sunt. Voi fi. Eu nu am să plec niciodată. Îți amintești ce spuneam? În iubire...nu se abandonează! În iubire te înfingi cu sufletul în cer și aștepți. Rabzi! Înduri! Într-un final...peste toate aceste mări de tristețe, de așteptări, de lacrimi, de dor...vei răsări din nou. Trebuie! Știu! Simt asta! Sunt sufletul tău...îți amintești? Și...nu te las de mână!!! Mi-e dor însă...Sfâșietor de dor!!! - Ramona-Sandrina