22 decembrie 2013

Îți voi respecta alegerea, dar te voi iubi nesperat și te voi aștepta...



 (Sursa: internet)

Când ai apărut în viața mea, nu aș fi crezut că toată acea minunăție era posibilă. În fiecare zi mă miram și mă bucuram. Trăiam clipa. E drept că nu așteptam nimic. Nu aștept. De aceea îți voi respecta alegerea, dar te voi iubi nesperat și te voi aștepta. Dacă nu mai vrei să știi nimic de mine, așa să fie. Mă voi transforma într-un vid plin de întrebări, de tristețe și o imensă iubire. Faptul că tu ai plecat, nu înseamnă că eu te voi uita. Nu ar fi rău, doar că e imposbil. Nu poți uita ceva ce te alcătuiește și iubești cu toată ființa și sufletul tău. Nu îți poți nega inima și sufletul. Tu ești și vei fi mereu sufletul meu! Acel Suflețel. Și te voi căuta mereu. În aer, in apă, în cer, pe pământ, în frunze, în ploi, în soare, în veri, în ierni, în fiecare om, în fiecare clipă, în amintiri și viitor, în mine. Poate într-o zi, te voi regăsi! Cu tine am zburat, am râs, am plâns, m-am bucurat cum niciodată nu am făcut-o și am tresărit de emoție la fiecare literă, la fiecare cuvânt, mângâiere și așteptare. Ai fost rațiunea mea de a aștepta a doua zi cu fericire și emoție! Acum, o aștept din inerție! Dacă  am zburat, am râs, am dansat în viață și mi-am permis să sper, să visez...tu ai fost cel care mi-ai dăruit aceste clipe unice, neprețuite și eterne în sufletul meu. Dacă am trăit frumos, tu ai transformat vița mea banală într-o auroră boreală. Poate doar de câteva clipe, dar pe care nu o uiți niciodată! Mi-e dor să nu mai îmi fie dor de tine...ar înseamna că ai fi din nou aici. În sufletul meu ai intrat demult. Eu nu am nici ușă, nici ferestre ca să te las să zbori de acolo. Fără de tine în mine...fie și ca o simplă amintire...aș muri! Și nu vreau... Vreau să te iau de mână cu mine peste tot în viața și în moartea mea. Vei fi martorul vieții, iubirii și morții mele! Mă vei resuscita de fiecare dată și vei afla într-o zi că ai fost singurul preț al trăirii mele! Te iubesc, oriunde mi-ai fi...să nu uiți, îngerul meu drag! Dagă, dagă...

Niciun comentariu: