(Sursa foto: internet)
Azi, după multă, multă vreme m-am gândit să stau cu mine. M-am luat de mână şi m-am întors demult în timp. Ca şi cum aş întoarce cheia la un ceasornic. Dar, nu m-am întors singură. Am luat cu mine şi oamenii dragi pe care viaţa mi i-a dăruit în cele mai neaşteptate, dar binecuvântate momente şi feluri.
M-am aşezat pe patul din casa bunicilor şi am stat aşa... privindu-i din nou cu ochii amintirilor şi al copilului mare. Bunica frământa cozonacii încet şi colinda, iar bunicul stătea pe marginea patului fumând Mărăşeşti. Cu siguranţă, acolo m-am simţit cea mai iubită fiinţă de pe faţa pământului. Cea mai iubită, dar şi cea mai preţuită. Acolo îmi era linişte şi bine. Ştiam că nimeni şi nimic nu putea să se atingă de sufletul meu, iar lacrimile treceau ca prin minune când bunica îmi zâmbea. De aceea, mereu mă întorc la ei şi când mi-e bine în viaţă şi când mi-e trist.
Apoi, cu ei în privire şi cu liniştea aceea în suflet...am dat timpul în faţă. Am revăzut întâmplări şi oameni. Bune şi rele. Fiecare persoană a avut ceva de adăugat la ceea ce sunt eu acum. De la unii am învăţat să depăşesc momente de neimaginat, tocmai pentru că mi-au împins durerea şi dezamăgirea în punctul maxim. Am învăţat să merg înainte şi să nu mă împotmolesc. Am învăţat că merit acei paşi! Am învăţat să le spun şi altora că nimeni nu merită să rămână unde nu simte să se afle! Nimeni nu merită să fie tratat cu răceală, ignoranţă, nesimţire şi nimeni nu ar trebui să se lase tratat astfel. Fiecare om trebuie să înveţe că oamenii sunt asemei unor case. Le locuim atâta timp cât suntem bine primiţi în ele. Apoi, plecăm. În urma noastră rămân amintirile noastre care pot fi lecţii. Caiete deschise despre oameni scrise cu oameni. Unii, au puterea să le răsfoiască şi să vadă unde au greşit. Alţii, nu! Totuşi, indiferent de lecţiile şi greutăţile pe care le întâmpinăm în viaţă, nu ar trebui niciodată să uităm omenia din inimile noastre şi capacitatea de a dărui iubire, afecţiune, căldură! Dragostea este cheia universală cu care putem deschide şi închide toate uşile şi putem transforma vieţi! De aceea, nu ar trebui să o folosim decât dacă simţim cu adevăart asta, iar gestul să fie unul sincer, dezinvolt şi din tot sufletul!
Eu...mi-am învăţat lecţia cu mulţi ani în urmă. Poate nu am învăţat-o nici atunci foarte bine, deoarece am mai greşit între timp. Am făcut cele mai neobişnuite alegeri în viaţă. Nu le regret, dar chiar şi pe mine mă uimesc uneori. Am ratat şanse, am lăsat unii oameni să mă trateze ca şi cum eu nu aş fi fost de faţă, m-am lăsat folosită şi tratată cu superficialitate. M-am lăsat neiubită şi singură. Nu mi-am dăruit prea multe.
Într-o zi însă, un prieten m-a întrebat..."Ai dăruit mereu tuturor bucăţi din tine, dar ţie, ţie ce ţi-ai dăruit? Tu ce îţi doreşti defapt pentru tine? Ca femeie, tu ce ţi-ai dăruit?".
Ştiam răspunsul. Răspunsul la această întrebare îl am în inima mea de când sunt eu. Poate chiar dinainte de a mă naşte. Totuşi...m-am trezit uitându-mă în gol şi în mine cu o oarecare fericire şi cu o oarecare tristeţe.
Cadoul meu nu a apărut. M-a lăsat să zbor fără el. Căutându-l mereu peste tot. În toate și toți. Şi totuşi, au fost zboruri alături de alţi bărbaţi şi așa zise iubiri. Frânte. Şi zborurile şi iubirile. Era normal să fie aşa. Asta se întâmplă când foloseşti cheia iubirii fără să crezi cu adevărat în miracolul ei. Dar au fost. Până în ziua în care am hotărât să îmi închid aripile în mine pentru totdeauna. Nu avea nici un rost să caut ceea ce nu putea fi în alţi oameni. Din acea zi, am hotărât doar să umblu. Să cred că va veni. Că îl voi găsi. Că va fi să fie!!!
"A renunţa la ceva din lume sau din tine pentru persoana iubită nu înseamnă sacrificu ci…regăsirea de sine sau libertatea de a te dărui."...aşa am simţit eu...dăruindu-mă în continuare oamenilor în speranţa că undeva, cândva îl voi găsi pe el.
Am scris, am lansat o carte de poezii, am finalizat o carte de poveşti pentru copii şi lucrez la câteva romane. Am cunoscut oameni minunaţi în drumul meu, fără de care viaţa mea ar fi fost cu siguranţă banală, tristă şi extrem de rece şi goală. Prietenii, nu sunt altceva decât îngeri fără aripi, de aceea, uneori îi recunoaştem doar după şoapta pasului lor în sufletul nostru! Prietenele mele...sunt cu siguranţă cele mai minunate cadouri din viaţa mea ca prieteni! Sunt fiinţe minunate, fără seamăn. Sunt, aşa cum a spus dragul meu...familia mea!
Şi, totuşi, întrebarea prietenului meu m-a urmărit mereu. Mi-am dat seama că m-am oferit în toate felurile oamenilor...prin fapte, cuvinte, zâmbete, dar niciodată mie nu mi-am păstrat foarte multe speranţe. Erau tot mai puţine. Tot mai departe. Mă gândeam doar la faptul că într-o zi, cadoul meu îmi va pune strălucirea luminiţelor în priviri, îmi va dărui căldura acestei sărbători în suflet, îmi va aşeza betele de fericire în păr, îmi va aprinde artificii pe buze şi îmi va colinda încet în suflet...cu toată dragostea lui frumoasă, aşa cum nimeni nu o va face vreodată.
Şi poate totuși, într-o zi neaşteptată, viaţa îmi va dărui cadoul minunat! Poate într-o zi însă, viaţa îmi va aşeza sub ramură de suflet iubirea, seninul, liniştea şi rotundul. Atunci, voi lua acest gest firesc ca pe un miracol. Tu, omul de la capătul tuturor gândurilor mele, ai fost praful meu magic mereu...fără de care nu aş fi putut nici să respir...
"Ajunul Crăciunului pentru mine este o perioadă ce trebuie preţuită, care nu poate fi mereu alături de mine, dar sentimentele pe care mi le dă pot dura o veşnicie. Spiritul Crăciunului îl regăsim în felul în care alegem să trăim. El nu stă doar în cadouri, în mese îmbelşugate ci în ceea ce dăruim! Crăciunul este dragostea şi timpul pe care îl oferim celor dragi nouă arătându-le astfel că ne pasă!"...
Am scris, am lansat o carte de poezii, am finalizat o carte de poveşti pentru copii şi lucrez la câteva romane. Am cunoscut oameni minunaţi în drumul meu, fără de care viaţa mea ar fi fost cu siguranţă banală, tristă şi extrem de rece şi goală. Prietenii, nu sunt altceva decât îngeri fără aripi, de aceea, uneori îi recunoaştem doar după şoapta pasului lor în sufletul nostru! Prietenele mele...sunt cu siguranţă cele mai minunate cadouri din viaţa mea ca prieteni! Sunt fiinţe minunate, fără seamăn. Sunt, aşa cum a spus dragul meu...familia mea!
Şi, totuşi, întrebarea prietenului meu m-a urmărit mereu. Mi-am dat seama că m-am oferit în toate felurile oamenilor...prin fapte, cuvinte, zâmbete, dar niciodată mie nu mi-am păstrat foarte multe speranţe. Erau tot mai puţine. Tot mai departe. Mă gândeam doar la faptul că într-o zi, cadoul meu îmi va pune strălucirea luminiţelor în priviri, îmi va dărui căldura acestei sărbători în suflet, îmi va aşeza betele de fericire în păr, îmi va aprinde artificii pe buze şi îmi va colinda încet în suflet...cu toată dragostea lui frumoasă, aşa cum nimeni nu o va face vreodată.
Şi poate totuși, într-o zi neaşteptată, viaţa îmi va dărui cadoul minunat! Poate într-o zi însă, viaţa îmi va aşeza sub ramură de suflet iubirea, seninul, liniştea şi rotundul. Atunci, voi lua acest gest firesc ca pe un miracol. Tu, omul de la capătul tuturor gândurilor mele, ai fost praful meu magic mereu...fără de care nu aş fi putut nici să respir...
"Ajunul Crăciunului pentru mine este o perioadă ce trebuie preţuită, care nu poate fi mereu alături de mine, dar sentimentele pe care mi le dă pot dura o veşnicie. Spiritul Crăciunului îl regăsim în felul în care alegem să trăim. El nu stă doar în cadouri, în mese îmbelşugate ci în ceea ce dăruim! Crăciunul este dragostea şi timpul pe care îl oferim celor dragi nouă arătându-le astfel că ne pasă!"...
Cadoul meu are miresme de mere coapte şi vraja veşnică a unei iubiri adevărate...singurul care a putut naşte din sufletul său o femeie fericită şi iubită până în măduva sufletului!
Sub bradul meu se vor aduna toate şi lângă el destule persoane. Am să-i număr pe toţi în gând cu bucurie şi am să mă fericesc de fiecare în parte, mai ales de Gărgăriţa mea. Am să-i culeg în priviri ca să nu pierd clipele niciodată. Niciuna. Cadoul meu va fi şi el acolo. Mereu. Până la capătul capătului şi mai departe. Cadoul meu este un cadou în fiecare clipă a vieţii mele. Nu poate fi împachetat. Nu poate fi despachetat. El...este doar şi atât! Şi îl iubesc nespus...
TE IUBESC!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu