în sufletul gol

un dor nebănuit începe să mă pândească cu toți demonii săi,
o iubire căzută din cer ca un trăsnet m-a lovit în moalele sufletului
unde să mă caut?

sunt plină de păcate de la o vreme, dar nu mă simt păcătoasă
Doamne iartă-mă pe mine păcătoasa aș spune, dar mă tem că și arsă pe rug
nu aș simți că iubirea e păcat - cine nu mă crede, să arunce primul piatra
oricum sunt o casă fără pereți prin care mă plimb goală și plină de el,
iar eu aș sări în față să nu-l atingeți. ori de câte ori or cânta cocoșii
nu mă voi lepăda de el și dragostea noastră. exorcizați-mă și am să îmi
transform demonii în îngeri care vor merge în lume propovăduindu-l în cuvinte

de când m-am dezbrăcat în fața ta și m-ai iubit până în măduva gândurilor,
eu nu mai sunt liberă de tine. m-ai luat ostatică și mă iubești peste tot,
iar eu te las să faci dragoste cu mine la toate orele zilei, nopții, vieții
ni s-au împerecheat deja și celulele încât am devenit unul. și umblăm așa,
mâncăm așa, dormim așa, scriem așa, gândim așa, iar eu mă întreb:
cum ai ajuns în mine? - iar gândul răspunde invadându-mă cu tine într-un țipăt:
dintotdeauna!!!

un dor nebănuit începe să mă pândească cu toți demonii săi,
o iubire căzută din cer ca un trăsnet m-a lovit în moalele sufletului
unde să mă găsesc?

AICI! (aud)
Iar în fața mea, stai tu, în sufletul gol și cu iubirea pe față
ca un copil care își pune inima în mâinile altui copil în semn de eternitate
și totuși, viața, ne ține încă ostatici în cămăși de forță separate fără să știe
că niciodată, nimeni nu ne va putea încătușa sufletele, iar ele, ele fac dragoste
între cuvinte. și dialog când tac!!!

Iubite!!! Bântuie-mă! Oamenii nu citesc în suflete!