între noi mereu a fost tăcere 
te aud cum respiri 
mă auzi cum respir 
defapt 
ne respirăm unul pe altul 
şi tăcem 
între noi se sparge aerul 
într-o ţinere de mână 
eu mă pierd în palma ta 
tu te pierzi în palma mea 
şi tăcem 
între noi doi sunt mări de cuvinte 
nerostite 
eu mă scald în ochii tăi 
tu te scalzi în ochii mei 
si tăcem 
între noi doi sunt prea multe: 
timp, oameni, zări 
întinse peste secunde infinite 
la un capăt îmi eşti 
la celălalt îţi sunt 
tăcându-te atât de frumos 
între noi doi au ales să spargă tăcerea 
două lacrimi 
s-au întâlnit la jumătatea unui sărut 
un ţipăt scurt, 
iar apoi... 
tăcere! tăcere! tăcere!!!
..........................
tăcerea locuieşte în mine demult. ea tace...eu privesc. uneori doar sufletul ţâşneşte ca un ţipăt crud tăind în pleoape...lacrimi şi tăcere. între noi doar sufletele ne trăiesc ilegal.
 
2 comentarii:
"Între noi doar sufletele noastre trăiesc ilegal" - superb... Ai descris minunat tăcerea care se instalează, uneori, între Ea şi El...
sufletul este cel care într-o oarecare măsură nu ne aparţine. noi îi aparţinem lui. de aici ideea că iubirea se simte cu sufletul şi nu se gândeşte.
tăcerea este ceva ce face parte din iubire sau...aşa cred :).
Trimiteți un comentariu